Concert folcloric de zile mari la Lupeni, la serbarea Asociației Parco Cavalli

Folclorul hunedorean de cea mai bună calitate a fost vedeta tradiționalului spectacol de final de an pus în scenă la Palatul Cultural din Lupeni sub egida Asociației Parco Cavalli din Valea Jiului.

Organizație neguvernamentală deosebit de activă la nivel local, Parco Cavalli se distinge nu doar prin activitățile sale de hipoterapie și divertisment pentru copiii cu cerințe speciale din regiunea Văii Jiului, în folosul cărora se derulează cea mai mare parte a activităților acestei organizații, ci și prin organizarea sistematică a unor spectacole artistice menite să pună în valoare talentele locale, dar și să aducă în fața iubitorilor de muzică din Valea Jiului artiști consacrați, care au același țel cu voluntarii de la Parco Cavalli: să aducă bucurie oamenilor.

La fel s-a întâmplat și în acest an la spectacolul care închide un nou an plin de activități al Asociației Parco Cavalli. Intitulat ”Din inimă pentru suflete”, programul artistic oferit gratuit iubitorilor de folclor din Lupeni (dar deschis tuturor doritorilor din Valea Jiului) a adus pe scena Palatului Cultural din Lupeni, pe lângă programul artistic deosebit de emoționant al copiilor din cadrul Asociației ”Sfântul Apostol Andrei” și al celor de la Centrul Educațional ”Rudolf Șteiner” din Lupeni, recitaluri de excepție susținute de artiști cunoscuți și apreciați ai folclorului hunedorean, de la Adrian  Stanca, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Denisa Mureșan, Norica Hațegan, Simona Ionașc, Adina Hada, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Alisa Toma, Monica Țugulea sau micuțul și talentatul Tudor Sima până la Ansambluri folclorice renumite din județul Hunedoara, precum colindătorii din Grupul ”Sălășana” (condus chiar de primarul comunei Sălașu de Sus, Ioan Vlad), Ansamblul folcloric ”Junii Petrileni”, Ansamblul ”Jienii Petroșaniului” (condus de Nela Mihalache) sau Orchestra de muzică populară ”Cântec Românesc”.

N-au lispit nici de data aceasta, îndrăgitele personaje din desenele animate Disney, respectiv Mickey și Minnie Mouse, care i-au întâmpinat pe invitați la intrarea în sala Palatului Cultural de la Lupeni. Așa cum un alt moment artistic de excepție l-a constituit expoziția de pictură a ”voluntarului anului 2017” de la Parco Cavalli, Roxana Irimie, un model pentru ceea ce înseamnă activitatea de voluntariat în sprijinul copiilor, expoziție vernisată în foaierul Palatului Cultural de la Lupeni.

În mod evident, organizatorul principal al acestui eveniment, Florin Petrișor Vrabie (președintele Asociației Parco Cavalli) are toate motivele să se declare mulțumit: ”Am încheiat un nou an cu multiple activități pe care le-am avut la asociația noastră, cu satisfacția că am putut fi de folos în primul rând copiilor pentru care am oferit gratuit ședințe de hipoterapie și, mai apoi, tuturor oamenilor de bine care au participat la activitățile noastre de la baza hipică și ferma Cavalli și până la cei care ne-au fost alături la spectacolele artistice pe care le-am pus în scenă. Sunt foarte încântat de faptul că și acest spectacol de final de an a fost unul deosebit, pe măsura a ceea ce am dorit să oferim oamenilor și sper, pe măsura așteptărilor celor care au venit la Palatul Cultural din Lupeni să primească darul nostru cultural. Cu satisfacția reușitei, doresc să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături: Consiliului județean Hunedoara și domnului președinte Mircea Bobora, domnului primar Lucian Resmeriță de la Lupeni, doamnei Maria Chiuda, domnului Alin Potecaru, tuturor artiștilor care au urcat pe scenă, partenerilor noștri de la Asociația Sfântul Apostol Andrei, celor de la Asociația Sara Maria Vest, profesorilor de la Centrul școlar Rudolf Șteiner, presei locale și tuturor celorlalți care ne-au ajutat la organizarea acestui eveniment. Îi asigur pe toți că ne rămân aceiași parteneri și prieteni dragi și în anul următor, când Asociația Parco Cavalli își popune să-și păstreze locul și rolul în comunitatea locală și aducă momente cât mai multe de bucurie copiilor și tuturor celor care ne caută și doresc să beneficeze de serviciile pe care le oferim. Sărbători fericite, tuturor !”, a declarat Florin Vrabie.