A incendiat mașina ca să se încălzească

Un bărbat fără adăpost de 53 de ani, din municipiul Petroșani, a incendiat un autoturism aparținând unei firme de cablu tv, după ce avrut să se încălzească.

 

Mașina a ars în totalitate iar proprietarul va rămâne cu paguba de câteva mii de euro, pentru că vinovatul n-are nici după ce bea apă.  ”Polițiști ai Birourilor de Investigaţii Criminale şi Ordine Publică au stabilit, în urma cercetărilor, că un om al străzii a aprins o bucată de material textil, cu care s-a încălzit, după  care, a aruncat-o  în direcția autoturismului parcat.  Când a văzut că flacăra se întețește, bărbatul a încercat să stingă focul, însă, în încercarea lui, a împins materialul textil sub mașină, după care, văzând că mașina  a luat foc, a fugit de la fața locului”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele boschetarului și-l cercetează pentru infracțiunea  de distrugere din culpă.

[slideshow_deploy id=’19661′]



« (Știre anterioară)