Demersuri pentru noi investiții în județul Hunedoara

Reabilitarea unui complex sportive și implementarea greenline-ului în Valea Jiului sunt demersurile făcute de Consiliul Județean Hunedoara pentru demararea investițiilor. Au fost realizate și câteva etape în acest sens.

“Reabilitarea Complexului Sportiv Michael Klein, Municipiul Hunedoara, Judeţul Hunedoara”, se află pe lista sinteză a obiectivelor de investiţii propuse a fi finanţate în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de C.N.I. – Compania Naţională de Investiţii S.A.”, este unul dintre demersurile CJH.

Al doilea obiectiv de investiții vizează realizarea unui transport unitar, ecologic între localitățile Văii Jiului.

“Consiliul Judeţean Hunedoara împreună cu Municipiile Petroșani, Vulcan, Lupeni, şi Oraşele Petrila, Aninoasa şi Uricani colaborează în vederea realizării proiectului „Linie verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani  Green Line Valea Jiului”. Acest proiect se va implementa cu fonduri europene obţinute prin Programul Operaţional regional 2014-2020, axa prioritară 3”, mai arată CJH.

În acest caz, municipalitatea de la Vulcan este lider de asociere.



« (Știre anterioară)