Dr.istoric Albinel Firescu: ”Petrileanul Dumitru Gălățan-Jieț, un etnolog de valoare”

Etnologul Dumitru Gălțan Jieț ocupă, fără îndoială, un rol însemnat în viața culturală a Văii Jiului. Firesc, referințele unor personalități ale culturii locale, regionale și naționale la adresa domniei sale sunt pe măsură.
În rândul celor care au dorit să exprime pncte de vedere și recenzii cu privire la prestigioasa activitate literară a scriitorului Dumitru Gălățan Jieț se numără și apreciatul istoric dr. Victor Albinel Firescu, șeful Secţie de Artă şi Etnografie de la Muzeul Judeţean Gorj.
Dr. Victor Albinel Florescu este absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie-Geografie de la  Universitatea din Craiova, în anul 2003 și doctor în istorie, cu teza intitulată „Evoluţia social-economică şi politică a Olteniei între 1918 şi 1948”, prezentată la Universitatea „Ovidius” Constanţa, 2012 sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu. Este, de asemenea, membru în Colegiul de redacţie al revistei „Litua” și coordonator al simpozionului de etnografie de la Târgu-Jiu începând cu anul 2009, simpozion cunoscut în prezent sub titlul: „Sat şi stat. De la entitate spirituală la realitate politico-socială” precum și coordonator al manifestării cultural-ştiinţifice: „Tudor Arghezi poetul şi apicultorul”, şi al revistei „Albinuşa”. Autor a numeroase articole de istorie contemporană şi etnografie publicate în „Litua”, „Drobeta”, „Arhivele Olteniei”, săptămânalul „Vertical”, şi altele.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, recenzia realizată de dr. Vicor Albinel Florescu asupra creației literare a scriitorului petrilean Dumitru Gălățan-Jieț din anul 2017.

 ”Petrileanul Dumitru Gălățan-Jieț, un etnolog de valoare”

Anul 2017 a fost unul greu, dar fructuos pentru domnul Gălăţan – Jieţ. Eforturile domniei sale de a sintetiza o viaţă trăită în rândul locuitorilor de pe Jieţe şi în slujba cercetării etnologice au fost încununate de succes prin apariţia Monografiei Etnografice a Ţinutului Momârlanilor.

Doctorul D. Gălăţan – Jieţ este un experimentat scriitor, abundenţa şi calitatea operelor domniei sale certificând o pasiune neştirbită de-a lungul timpului şi o sensibilitate acută, în rezonanţă cu comunitatea. Urmărind cu atenţie alte scrieri ale d-sale precum: „Păstoritul în Valea Jiului ieri şi azi”, „Petrila, dincolo de legende şi povestiri”, dedicate oamenilor în rândul cărora se revendică, sau „Graiul jienilor momârlani. Mic dicţionar”, invocând, de asemenea, specificul zonei, dar cu caracter tehnic; ori „Pe Sfântul Munte Athos mai aproape de Dumnezeu”, constatăm talentul narativ al autorului, evolutiv, după caz de la schematic şi robust, până la nostalgic – hagiografic sau istoriografic.

Monografia Etnografică a Ţinutului Momârlanilor reprezintă, de fapt, sinteza cercetărilor şi a scrierilor sale, periată şi structurată riguros, cu grija cercetătorului pentru lucrarea ştiinţifică. Cu toate acestea autorul nu-şi poate stăpâni pornirile neaoşe şi, probabil, tot surplusul de informaţie pe care  l-a despărţit de latura pur ştiinţifică, l-a canalizat spre o altă lucrare: „Valea Jiului în Legende şi povestiri. O privire etnografică neconvenţională”, o adevărată Addenda a Monografiei Ţinutului Momârlanilor.

Aceasta „Addenda” este , însă, importantă pentru definirea şi încadrarea autorului. Referindu-se la conservatorismul local, ca factor de subiectivitate în agregarea lucrărilor ştiinţifice, domnul Jieţ se autodefineşte după cum urmează: „Eu am avut avantajul că m-am născut, am crescut şi am trăit în mijlocul momârlanilor. Nimic din tradiţiile şi obiceiurile lor nu mi-a fost străin. Am participat la obiceiuri care azi au devenit amintire, am cunoscut vârstnici din generaţiile anterioare, care mi-au vorbit despre satul de altă dată. La început chiar şi eu, unul de-al lor, văzând că mă interesează multe lucruri, am fost privit cu oarece suspiciune. Cu timpul însă, văzând că sunt bine intenţionat, citind primele mele cărţi şi văzând că cele ce am scris reprezintă realitatea, am primit toată încrederea lor”. În acest caz, „cronicarul” menţionează ca surse: „Constatări personale de o viaţă”, ceea ce nu face altceva decât să întărească argumentaţia sa.

Astfel, beneficiind de cele mai bune informaţii raportate în timp şi spaţiu la viaţa momârlanilor, autorul Dumitru Gălăţan – Jieţ reuşeşte să închege o monografie, care să definească această comunitate, după cum constata însuşi prof. dr. Constantin Eretescu, în chiar prefaţa cărţii. De asemenea, domnul profesor Eretescu subliniază substanţa informaţiei în demersul ştiinţific al d-lui Gălăţan – Jieţ.

Monografia Etnografică a Ţinutului Momârlanilor este structurată pe 18 capitole, cele mai multe fiind delimitate în subcapitole,  într-o judicioasă compartimentare.

Dincolo de aparenţă, lectura decurge lin şi armonios, îndemnând recitirea ca delectare. Această observaţie este interesantă întrucât relevă gradul de adresabilitate şi eventuala arie a circulaţiei cărţii. Adresabilitatea volumului este bine calculată şi de autor care are grija de a întocmi un glosar, dar şi rezumate în franceză şi engleză, a căror corectitudine este garantată de prof. Luminiţa Mihoc şi, respectiv, dr. ing. Mihael Cristean Melczer.

Foarte importantă este şi bogata listă a ilustraţiilor. Avem de-a face, aici, cu fotografie – document şi chiar artistică, al cărei rol bine definit este relevat de încadrarea în text.

Dacă naraţiunea stabileşte un arc de cerc între ieri şi azi, între nostalgie şi viziune, argumentul foto-documentar este un liant intertextual cu aceeaşi caracteristică, pendulatorie, inspirată parcă din variabilitatea şi vitalitatea transhumanţei, ceea ce oferă un grad sporit de omogenitate lucrării şi exemplifică sprijinind demersul ştiinţific.

Nostalgia satului de altă dată răzbate din câteva cuvinte: „Momârlanii […] sunt oameni harnici, ospitalieri, cu mult bun simţ, cu frica lui Dumnezeu şi cu o inteligenţă nativă remarcabilă”, urmate de fotografia ultimei case din cătunul Răscoala. Dincolo de analiza etimologică, inerentă lecturii, care vine cu o poveste despre asprimea vremurilor şi oamenilor, relevată în portul popular prin austeritatea simbolurilor şi a cromaticii (crucea, alternanţa alb-negru) iar în grai, de vorba dreaptă şi rară, fără alunecuşuri, aici, înţelegem perspectiva autorului despre o lume aproape apusă.

Finalul lucrării aduce, în schimb, prezentarea posibilităţilor turistice ca remediu economico-social şi interfaţă în cunoaşterea realităţilor comunităţii.

E bine de precizat, însă, că nostalgia despre care vorbim nu aruncă nici o umbră de subiectivism asupra lucrării, care se sprijină pe o solidă bibliografie. Sursele domnului Jieţ sunt de natură istorică, etnografică, sociologică, antropologică, filozofică. Se fac, de pildă, trimiteri la: N. Densuşianu, L. Blaga, Mircea Eliade, Emm. de Martonne, Artur Gorovei, Simion Florea Marian, Romulus Vulcănescu, A. D. Xenopol, Cornel Irimie, N. Panea, M. Lapteş, I. Ghinoiu, ş.a.

De asemenea, autorul îşi valorifică o parte din scrierile anterioare, dar şi bogata arhivă personală, rodul cercetării „de o viaţă”.

Una peste alta, dificultatea demersului d-lui Gălăţan – Jieţ, cred că este dată, în primul rând de alegerea ce – a avut-o de făcut: între o lucrare ştiinţifică, un adevărat reper în etnografia românească şi, un roman, deloc pretenţios spus, al formării de caracter, căci ce altceva ar putea fi Monografia Momârlanilor, dacă s-ar adăuga şi linia de dialog atât de prezentă în „Legende şi povestirile…neconvenţionale”, acea veritabilă Addenda pe care am menţionat-o, înscriind maiestuoasa monografie într-un bine meritat ciclu al romanelor autobiografice?!…

Aşadar, după diversitatea punctelor de vedere, Monografia Etnografică a Ţinului Momârlanilor se recomandă de la sine ca bibliografie obligatorie pentru orice umanist.

dr. Victor Albinel Florescu