300 de persoane din Hunedoara au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite

300 de persoane au participat la campania de consultaţii oftalmologice gratuite şi măsurarea tensiunii oculare cu tema ”Ochii – poarta deschisă catre suflet”, derulată de compania Lent Optik în perioada 4-9 decembrie 2017, în municipiul Hunedoara.

Din totalul participanților la consultații, 75% au fost femei iar 25% bărbați. În urma investigațiilor, persoanele participante au primit recomandări și rețete specifice, precum și trimiteri către centrele de oftalmologie, pentru a corecta problemele mai grave.

În cadrul consultațiilor au fost descoperite afecțiuni oculare la 25% din participanți, aceștia fiind direcționați către medici oftalmologi pentru investigații mai amănunțite și tratamente.

”Prin aceasta campanie încercăm să atragem atenția asupra importanței sănătății ochilor și a consultațiilor oftalmologice periodice. Desfășurând campania concomitent în județele Hunedoara, Vaslui și Cluj, Lent Optik și-a propus să vină în sprijinul persoanelor care ajung mai rar la medic. Folosim o aparatură performantă cu care putem să diagnosticăm multe probleme patologice iar în cazul problemelor mai grave îi direcționăm pe pacienți spre centrele de oftalmologie. Consultațiile sunt absolut gratuite, indiferent dacă oamenii își cumpără sau nu ochelarii de la noi”, a declarat Marian Stoican, manager Lent Optik.

Campania din județul Vaslui continuă programul de CSR derulat în Județele Cluj,  Caraș-Severin și Hunedoara în perioada noiembrie-decembrie, în cadrul căruia 7700 de persoane au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite.

Serviciile medicale oftalmologice au fost efectuate de specialişti din Bucureşti, cu aparatură de ultimă generaţie.

[slideshow_deploy id=’36591′]