Și-a sufocat fetița și a scăpat de pușcărie

Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei prin care Papp Simona Andreea, tânăra din Lupeni care și-a ucis pruncul imediat după naștere, era condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare.

Totuși, femeia nu va sta nici o zi după gratii, pentru că judecătorii au desființat sentinţa penală doar în ceea ce privește durata termenului de supraveghere. „Procedând la o nouă judecată, în aceste limite: Majorează termenul de supraveghere de la 3 la 4 ani, potrivit art. 92 alin. 1 C.pen.. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata Papp Simona Andreea împotriva sentinţei penale nr. 139/2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara”, se arată în soluția instanței de apel.

Simona Andreea Papp și-a sufocat pruncul imediat după naștere și i-a aruncat trupul în Jiul de Vest. A fost condamnată după ce încadrarea juridică a faptei i-a fost schimbată din infracţiunea de omor calificat comis asupra unui membru de familie în infracţiunea de uciderea nou născutului săvârşită de către mamă.

[slideshow_deploy id=’13835′]