Contracte pentru asfaltarea altor 12 drumuri comunale din Uricani semnate de primarul Buhăescu

La Uricani, asfaltarea drumurilor comunale (vicinale) va continua și în anul 2018. Garanții în acest sens au venit chiar astăzi, 29 decembrie 2017, când la București au fost semnate contractele pentru finanțarea altor 12 proiecte de investiții, ale căror documentații au fost depuse de Primăria Uricani la Ministerrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a fost prezent astăzi la București, la sediul instituției amintite, unde a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizare, prin asfaltare completă, a 12 drumuri vicinale (spre gospodăriile țărănești) din orașul Uricani și localitățile componente Valea de Brazi și Câmpu lui Neag.

Potrivit informațiilor primite de la primarul orașului Uricani, drumurile pentru care s-au obținut fondurile necesare acestui tip de investiții sunt: str. Șerponi, str. Mailat Plai, str. Mailat Cătun, str. Valea de Brazi, str. Pietroasa, str. Dodoconi, str. Manoleștilor, str. Cheile Butii, str. Valomir, str. Dosul Pribeagului, str. Câmpu lui Neag, str. Strugurelui. 

”Mă bucur că pot aduce această veste bună pe finalul acestui an, în mod special pentru cetățenii care locuiesc în aceste zone și care așteptau cu interes acest tip de investiții. De pe acum, cu documentele deja semnate și cu finanțarea asigurată, le pot spune oamenilor cu certitudine că anul viitor se vor scoate la licitație aceste investiții, iar după semnarea contractului cu viitorul constructor, cred că într-un termen de timp rezonabil, de maxim 2-3 ani, toate aceste lucrări vor fi finalizate la standarde corespunzătoare vremurilor pe care le trăim. Doamne ajută!”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu. 

[slideshow_deploy id=’19661′]