joi, ianuarie 11th, 2018

 

Sesiunea de admitere la școlile MAI a început. Sunt puse la dispoziție peste 2.800 de locuri pentru polițiști, jandarmi și pompieri

Sesiunea din luna ianuarie a concursului de admitere organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru şcolile de agenţi şi subofiţeri a început, miercuri, urmând a se desfășura până în 20, luna aceasta. Sunt puse la dispoziţia candidaţilor peste 2.800 de locuri pentru agenţi de poliţie, subofiţeri jandarmi, subofiţeri pompieri şi poliţişti de frontieră. Calendarul admiterii pentru actuala sesiune, organizată în premieră, a fost devansat. Probele de concurs constau într-un test scris, traseu practic aplicativ, test psihologic şi evaluare medicală. Activităţile în vederea înscrierii, respectiv eliberării legitimaţiei de concurs, se vorCItește mai departe


Strategia de dezvoltare ”Acum pentru viitorul Vulcanului” pe podiumul național

Reprezentanții Mnisterului Dezvoltării Regionale și Administraței Publice au transmis, în aceste zile, Primăriei Municipiului Vulcan rezultatele evaluării Strategiilor de Dezvoltare Locală, depuse la finalul anului trecut de aproape 50 de localități din toată România, competitoare în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru implementarea acestora. Dintre acestea doar 33 au rămas pe lista preliminară, iar comunitatea locală din Vulcan se află pe locul al II-lea, cu un punctaj total de 9,50. După comunicarea listei finale a proiectelor de acest tip admise la finanțare, evebiment care este așteptat să se întâmple în următoareleCItește mai departe


Start la înscrieri pentru ediția a V-a a concursului ”Parângul Night Challenge”

Penultimul weekend din luna februarie 2018 programează ediția aniversară cu numărul cinci a evenimentului  sportiv ”Parângul Night Challenge”. Evenimentul este organizat de Asociația Bike&Run Petroșani (condusă de Avram Iancu) în colaborare cu Hotel Rusu, Direcţia Judeţeană pentruTineret şi Sport Hunedoara și de Primaria municipiului Petroşani. Totodată, evenimentul este susținut de Apres Ski Parâng, Pensiunea Bujor de Munte, Cabana La Răzvan, Aventura X, Complex Montana, Pensiunea Retezat și Canah Hemp Essentials, dar lista sponsorilor rămne deschisă până în ziua evenimentului.  Vârful Parângul Mic, aflat la peste 2000 de metri altitudine îşi lanseazăCItește mai departe


Tinerii dezavantajați se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale

Instituțiile publice locale vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat. Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreţinere. Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual dinCItește mai departe


”Mica Unire” va fi marcată printr-un eveniment special la Biblioteca județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, va fi marcată și în acest an de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva   printr-o activitate specială dedicată acestui eveniment istoric. Anul acesta, evocarea Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859 va fi pusă sub semnul centenarului Marii Uniri, eveniment ce focalizează atenția întregii națiuni române. ”Manifestările organizate de Bibliotecă sunt menite să reînvie evenimentele din iarna anului 1859 când s-a realizat Unirea Principatelor Române sub sceptrul curajos și vizionar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Unirea de la 1859 este, poate, evenimentulCItește mai departe


Competiție, distracție și aventură până în martie la Straja

Turiștii care vor veni în următoarele două luni în stațiunea turistică Straja Lupeni, în mod special în perioadele de week-end, vor avea parte de acum, în fiecare sfârșit de săptămână, de concursuri organizate de administrația publică locală și de operatorii de turism din stațiune. Distracția începe chiar de duminica viitoare, pe 21 ianuarie 2018, la Straja urmând să se desfășoare o nouă ediție din Carnavalul Zăpezii. Cei care vor participa la acest eveniment și vor veni costumați, vor avea parte și de o reducere de 30% la transportul pe cabluCItește mai departe


Restricții de apă, VINERI la VULCAN și LUPENI

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru vineri, 12.01.2018 în municipiile: Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată: Cartier Sohodol şi strada Straja. Motivul restricţiei: remediere pierdere şi înlocuire reţea de branşament bl. B, str. Jiu-Paroşeni. –Lupeni  – între orele 10:00 – 16:00. Zona afectată: str. Stadionului. Motivul restricţiei: remedierI pierderi pe reţea distribuţie apă potabilă în zona imobilelor nr.6 şi 170, str. Stadionului. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere.


Procesul civil deschis de Traian Berbeceanu, împotriva fostului șef al SRI Alba, mutat la Judecătoria Alba Iulia. Daunele morale pretinse sunt prea mici

Procesul civil deschis de fostul șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, împotriva fostului șef al SRI Alba, Ioan Tarnu, a fost mutat, miercuri, prin decizie a Tribunalului Alba, la Judecătoria Alba Iulia. Instanța a admis, astfel, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba invocată de avocatul lui Tarnu care privea cuantumul daunelor morale pretinse, care nu depășesc 200.000 de lei. Traian Berbeceanu a cerut daune morale de 150.000 de lei, pentru acuzații mincinoase și defăimătoare, după ce Tarnu a declarat la Antena 3 că i-a ”fabricat” dosarul în care aCItește mai departe


Cine sunt jurații și ce recomandări au pentru un ”Red Bull Oslea Hiride 2018” cu note maxime

Singura competiție de hike & ride din România, Red Bull Oslea Hiride, se apropie de start, iar membrii juriului au pregătit sfaturi utile pentru concurenți,proba de coborâre urmând a fi decisă de controlul, fluiditatea și tehnica fiecărui participant. Radu Lungu (arbitru acreditat World Freeride Qualifier și TTR) și Constantin Bodea la snowboard, iar Alin Găvozdea și Bogdan Stănilă, personaje cheie in zona locala de freeride, la schi, vor fi cei care vor juriza concurenții pe 24 februarie, la cea de a șaptea ediție Red Bull Oslea Hiride. „Pentru proba de coborâre,CItește mai departe


PROGNOZA METEO pentru vineri și sâmbătă. Vremea se răcește semnificativ în toată țara

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteoirologie (ANM), regimul termic va fi caracterizat în perioada imediat următoare de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie. Vremea de primăvară ia sfârșit și începând din acest weekend, temperaturile vor scădea simțitor. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade Celsius. VREMEA VINERI Vineri, valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 0…1 grad in depresiuni si in nordul Moldovei şi 8 grade frecvent in regiunile intracarpatice, izolat si 9CItește mai departe


Escroacă prinsă de polițiști! A păgubit o bătrână și a mai încercat în alte două cazuri

Metoda prin care reușea să-i înduplece pe oameni să-i dea bani a făcut numeroase victime în întreaga țară. Individa le spunea că rudele lor au fost implicate în accidente rutiere grave.   Femeia a fost prinsă e polițiștii din Deva și reţinută după a folosit de metoda de înșelăciune „accidentul” și lăsat o pensionară fără 1500 de euro și 3000 de lei. ” Faptele – două tentative de înşelăciune şi o infracţiune consumată – au fost comise în noaptea de 03/04.01.2018, pe raza municipiului Deva. Din fericire, două dintre persoanele cărora liCItește mai departe


Intervenție salvatoare a pompierilor militari din Petroșani

Reprezentanții Detașamentului de Pompieri Petroșani au derulat o campanie în toate zonele municipiului, în urma căreia localnicii erau sfătuiți cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a evita incediile. Unul dintre sfaturile pompierilor era legat chiar de curățarea coșului de fum, iar o familie a văzut ce înseamnă să ignori această recomandare. Un horn necurățat la timp a provocat un incendiu violent ce ar fi mistuit gospodăria. „Noi am fost sesizați că arde acoperișul unei gospodării de pe strada Roșia din Petroșani și ne-am deplasat cu două autospeciale deCItește mai departe


Paturi pentru nou-născuți, donate de Crucea Roșie la Spitalul din Vulcan

  Subfiliala locală de Cruce Roșie din municipiul Vulcan, cu sprijinul companiei P&G au donat Spitalului municipal Vulcan un număr de șase paturi speciale pentru nou-născuți, în cadrul unui proiect derulat de P&G, intitulat „Hai să dăruim un nou început pentru un nou născut”. Potrivit coordonatorului voluntarilor de Cruce Roșie din Vulcan, Daniel Hălăstăuan, valoarea donației este de aproape 14.000 de lei, având în vedere că prețul unui astfel de pat special pentru bebeluși este 1.999 de lei, la care se adaugă costul unui număr de 250 de cearșafuri. ”Proiectul este derulatCItește mai departe


Individul care a dat spargerea anului la Castelul Corvinilor, trei ani şi jumătate de închisoare

Judecătoria Hunedoara a ajuns la o soluţie în privinţa individului care a dat o spargere la Castelul Corvinilor de unde a furat încasările, adică 170 de mii de lei. Magistraţii l-au condamnat pe Gal Gabriel la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dar și obligația de a acoperi prejudiciul cauzat. Sentinţa magistraţilor din Hunedoara nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de părţile din dosar. Gabriel Gal a fost acuzat că în anul 2017 a spart geamul casieriei Castelului CorvinilorCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 11 IANUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA, BRAD, CRISTUR, ȘOIMUȘ ȘI BOHOLT

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 11.01.2018 INTERVAL ORAR: 09:20 – 14:00 STRĂZI AFECTATE: Vlahuță, Tudor Vladimirescu și Bălata (de la calea ferata la intersectia cu strada Vlahuță) MOTIVUL: Avarie rețea pe str. Vlahuță nr. 6. Se sistează furnizarea apei potabile în:  LOCALITATEA: Deva      Data: 11.01.2018   INTERVAL ORAR: 14:40 – 17:00 STRĂZI AFECTATE: Bld. Decebal Bl. i ș K MOTIVUL: Remediere avarie rețea pe Bld. Decebal (lânga Apicola). Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 11.01.2018 INTERVAL ORAR: 8:30-15:00 STRĂZI AFECTATE: Luncii MOTIVUL: Avarie conducta DNCItește mai departe


Ministerul Educației a modificat Regulamentul școlar. Vezi aici care sunt noile drepturi și obligații ale elevilor.

Notele nu pot fi folosite ca mijloc de coerciţie; elevii scutiţi medical vor putea îndeplini la ora de educaţie fizică sarcini precum arbitraj sau cronometrare; folosirea telefoanelor mobile în timpul orei, serviciul pe şcoală şi sancţionarea elevilor care nu poartă uniformă sunt interzise – acestea sunt câteva dintre prevederile noului Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, modificat prin ordin de ministru. „Pentru frauda constatată la evaluările scrise, inclusiv la probele scrise din cadrul examenelor organizate la nivelul unităţii de învăţământ, conform prezentului regulament, se acordă notaCItește mai departe


Anul 2018 începe la teatrul din Petroșani cu o premieră jucată cu ”casa închisă”

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani începe anul cu o nouă premieră. Astfel, sâmbată, 13 ianuarie 2018, de la ora 18. 00 va fi pus în scenă spectacolul „Preșul” de Ion Băieșu. Regia spectacolului este semnată de Radu Botar iar scenografia de Dan Felecan. Din distribuție fac parte actorii: Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Nicolae Vicol, Alexandru Cazan, Adelin Ilie, Corina Vișinescu, Mihai Alexandru, Izabela Badovics, Daniel Cergă, Oana Crișan, Sergiu Fîrte și Gheorghe Stoica. Potrivit regizorului Radu Botar, noua premieră propune o piesă umoristică în care este vorba despre noiCItește mai departe


Deputatul Natalia Intotero și primarul Gheorghe Ile, donatori de sânge la Spitalul din Vulcan

Prezentă astăzi la Vulcan, la invitația Organizației locale a PSD pentru o întâlnire cu membri echipei politice a social-democraților din municipiul Vulcan, deputatul hunedorean Natalia Intotero a ținut să facă parte din rândul voluntarilor care derulează, în aceste zile, o campanie de conștientizare a populației cu privire la importanța donării de sânge. În acest scop, deputatul Natalia Intotero, împreună cu primarul municipiului Vulcan Gheorghe Ile – președintele PSD Vulcan, cu viceprimarul Cristian Merișanu – președinte executiv al PSD Vulca, dar și cu alți membri ai social-democraților vulcăneni, au fost prezențiCItește mai departe


Rămân în arest pentru că au tâlhărit elevii

Trei dintre cei patru indivizi, Denis Florin Roman, Adrian Florin Ionaşcu şi Marius Voina Manolea, care au tâlhărit mai mulți copii ori persoane aflate în stare de ebrietate vor rămâne după gratii au decis magistrații Tribunalului Hunedoara. Al patrulea suspect, Şofron Robert Andrei, este în continuare cercetat sub măsura arestului la domiciliu. Polițiștii spun că indivizii alcătuiau o grupare care se ocupa cu furturi și tâlhării. Trei dintre membrii grupării au fost ridicați în urma unei acțiuni în forță derulată în Hunedoara, iar al patrulea a fost capturat în Maramureș.CItește mai departe


Sute de intervenții ale salvamontiştilor din Straja

Statistica cuprinde doar ultima lună de zile. Sunt și vești bune spun salvatorii montani din Straja. Turiștii au început să conștienizeze că sfaturile salvatorilor îi feresc de accidente.   Echipa Salvamont Lupeni a realizat o statistică cu privire la numărul de intervenții în Stațiunea Turistică Straja, iar numărul turiștilor care au nevoie de ajutorul salvatorilor este în continuare ridicat. Cele mai multe accidente se produc din cauza indisciplinei pe pârtiile de schi.  ”Pe ultima lună am avut peste 120 de intervenții cu peste 160 de evacuări cu echipajele SMURD. OCItește mai departe