Sesiunea de admitere la școlile MAI a început. Sunt puse la dispoziție peste 2.800 de locuri pentru polițiști, jandarmi și pompieri

Sesiunea din luna ianuarie a concursului de admitere organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru şcolile de agenţi şi subofiţeri a început, miercuri, urmând a se desfășura până în 20, luna aceasta. Sunt puse la dispoziţia candidaţilor peste 2.800 de locuri pentru agenţi de poliţie, subofiţeri jandarmi, subofiţeri pompieri şi poliţişti de frontieră.

Calendarul admiterii pentru actuala sesiune, organizată în premieră, a fost devansat. Probele de concurs constau într-un test scris, traseu practic aplicativ, test psihologic şi evaluare medicală.

Activităţile în vederea înscrierii, respectiv eliberării legitimaţiei de concurs, se vor desfăşura miercuri şi joi, la sediul instituţiilor de învăţământ.

Probele eliminatorii, contravizita medicală şi proba de evaluare fizică, vor avea loc în perioada 12 – 18 ianuarie 2018, conform graficelor stabilite de instituţiile de învăţământ.

Proba de verificare a cunoştinţelor se va susţine la data de 20 ianuarie 2018.

Potrivit MAI, sunt puse la dispoziţia candidaţilor 2.880 de locuri din şcolile de agenţi şi subofiţeri, împărţite astfel: 1.600 pentru agenţi de poliţie, 700 pentru subofiţeri jandarmi, 300 pentru subofiţeri pompieri şi 280 pentru poliţişti de frontieră, locurile fiind atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Excepţie face Şcoala de Subofiţeri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, unde se pot înscrie doar bărbaţi.

Şcolile care organizează sesiunea de admitere din ianuarie sunt Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, unde sunt disponibile 1.300 de locuri, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca, cu 300 de locuri, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, care are 280 de locuri, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani, cu 350 de locuri, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni – 350 de locuri şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti – 300 de locuri.

Doar pentru şcolile de poliţie s-au înscris peste 12.000 de candidaţi, iar 1.441 de candidaţi îşi doresc să devină pompieri.

Oficialii MAI anunţau, în septembrie 2017, că au fost luate măsuri pentru reducerea deficitului de personal, fiind aprobat un pachet de măsuri în acest sens.

Astfel, au fost suplimentate locurile din şcolile de agenţi şi subofiţeri, urmând să fie pregătite două promoţii în fiecare an, alternând perioadele de şcoală cu cele de practică, iar perioada de şcolarizare a fost redusă de la doi ani la un an.

Economica.net, News.ro

[slideshow_deploy id=’17636′]