Gruparea cărbunarilor a furat sute de tone de huilă

Poliţiştii spun că în aproape un an a fost furată cantitatea de 300 de tone de huilă din vagoanele care aprovizionau Termocentrala Mintia. Prejudiciul în acest caz se ridică la peste 150 de mii de lei, în condițiile în care tona de huilă era traficată la prețul de 500 de lei. Complexul Energetic Hunedoara a recuperat o mică parte din pagubă.

Un număr de 15 percheziţii au avut loc la persoane suspectate că furau cărbune din vagoanele de marfă, acțiunea fiind organizată de Poliția Transporturi Petroșani. ”În perioada monitorizată, februarie 2017-ianuarie 2018 persoane necunoscute au sustras şi valorificat aproximativ 300 tone de minereu. Cărbunele era încărcat în vagoanele CFR şi transportat la Mintia, iar pe traseu era furat din vagoane.

Au fost monitorizate mai multe transporturi de minereu de cărbune sustras, transportul efectuându-se cu camioane de mare tonaj, un transport putând însuma chiar şi 7.5 tone. Preţul de vânzare este de aproximativ 500 lei pe tonă.

Cărbunele furat se comercializa către persoane fizice şi agenţi economici, fiind obţinute sume de bani sau cantităţi de cereale în schimb”, spun anchetatorii.

Suspecţii sunt cercetaţi penal pentru furt calificat şi complicitate la furt calificat.