UPDATE. GALERIE FOTO! Ambulanță tamponată de un șofer neatent

Update:
Șoferul care a provocat accdientul este un tânăr de 25 de ani, din jud. Gorj. Acesta conducea un autoturism pe DN66, în zona Dărănești/ Petroșani, din direcția Petroșani-Tg. Jiu. Din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, unde a acrosat o ambulanță (care circula în regim normal, după care a lovit un petroșănean de 58 de ani. Omul deplasa pe partea carosabilă și a fost rănit grav, au stabilit polițiștii. Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal.
O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara a fost implicată într-un accident rutier la Petroșani, în acestă dimineață.
Ambulanța preluase un pacient și-l  ducea la Spitalul de Urgență Petroșani, însă a fost lovită de un autoturism. Atât șoferul autospecialei sanitare cât și pacientul au scăpat nevătămați. Totuși, un pieton a fost rănit în accident și a suferit o fractură la un picior a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu. Polițiștii vor stabili în urma cercetării la fața locului cum s-a produs evenimentul rutier. 
Sursa foto Radar Valea Jiului și Județ HD
[slideshow_deploy id=’13837′]