Martorii încurcă judecata în dosarul fabricanților de droguri

Trei tineri din Valea Jiului sunt judecați pentru trafic de droguri într-un dosar instrumentat de DIICOT Hunedoara. Indivizii și-au făcut laboratoare clandestine în care preparau drogurile susțin anchetatorii.

Suspecții au fost trimiși în judecată încă de anul trecut, dosarul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara. Deși s-au scurs mai multe termene, judecata bate pasul pe loc. De vină sunt circa 16 martori care ar trebui audiați de instanță, dar care parcă ar fi intrat în pământ. Din cauza lipsei lor instanța a fost nevoită să amâne cauza în mai multe rânduri. Cei trei suspecți. Țăndărel Sebastian Florin, Aszalos Alexandru Eduard și Lang Eduard au fost ridicați de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara şi procurorii DIICOT pentru efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive fără a deţine autorizaţie legală şi trafic de droguri de mare risc.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2017, membrii grupării infracţionale ar fi fabricat droguri de mare risc în laboratoare clandestine organizate în garsoniere din municipiul Petroşani, substanţele interzise rezultate fiind comercializate în localităţi din Valea Jiului”, au susținut anchetatorii. Nouăsprezece persoane au fost duse la sediul DIICOT Hunedoara, în august 2017, după operațiunea de destructurare a grupării.