Amenzi de până la 1.500 de lei pentru cei care refuză să se legitimeze sau să se prezinte la secția de Poliție

Conform unui proiect de lege aprobat în ședința de Guvern de joi, amenzile pentru cei care refuză să se legitimeze sau să se prezinte la secția de Poliție ar urma să crească până la un maxim de 1.500 de lei.

Totodată, pentru utilizarea de aparatură muzicală care „tulbură liniştea locuitorilor”, amenda ar urma să crească până la un maxim de 3.000 de lei. Noi prevederi introduse urmăresc şi sancţionarea cetăţenilor pentru „repetarea” unor contravenţii într-un interval de 24 de ore.

În noiembrie 2017, ministerul condus de Carmen Dan a pus în dezbatere publică un proiect similar. După cum se vede, unele propuneri au fost păstrate în forma pusă azi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, iar la ele s-au adăugat alte propuneri de înăsprire a măsurilor care pot fi luate.

O altă modificare preconizată a fi adusă Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, vizează „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”.

Această contravenţie este pedepsită, în prezent, cu amendă cuprinsă între 500 de lei şi 1.500 de lei. Guvernul doreşte însă ca amenda să fie cuprinsă între 2.000 de lei şi 3.000 de lei.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’17636′]