vineri, martie 16th, 2018

 

Agenții de poliție sunt la datorie, chiar dacă sunt în timpul lor liber

În după amiaza zilei de 16.03.2018, în jurul orei 14:00, agentul de poliție Stancu Marian de la Poliția orașului Petrila, în timp ce se afla în timpul liber, a identificat în zona denumită Grădina Eroilor din cartierul cunoscut sub numele ”Brătianu”, un tânăr de 31 de ani care stătea ascuns după două ziduri de beton. Fără a sta mult pe gânduri, acesta a cerut sprijinul colegilor de servici, la fața locului deplasându-se colegul său, Agent principal Sfia Lucian, care se afla în acel moment în timpul programului de lucru. ÎnCItește mai departe


La Petrila au reînceput lucrările de amenajare a străzilor, trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi din cartierele orașului

Orașul Petrila a beneficiat de finanțarea necesară pentru implementarea a opt proiecte de dezvoltare locală prin Programul Național de Dezvoltare Locală, vizând modernizarea infrastructurii rutiere și a celei școlare. Început anul trecut, programul de finanțare pentru obiectivul de investiții: ”Reparații și modernizare străzi, trotuare și parcări în cartierele 8 Martie, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Minei și Alexandru Sahia din orașul Petrila”, a fost realizat în proporție de aproximativ 40 %, iar acum, fiindcă și vremea o permite, au putut să reînceapă lucrările în toate cartierele orașului. ”Ceea ce vedeți acumCItește mai departe


”Serbările zăpezii”, sâmbătă, în stațiunea Parâng-Petroșani

Sâmbătă, 17 martie 2018, în stațiunea Petroșani- Parâng, vor avea loc SERBĂRILE ZĂPEZII ,,PRO –PARÂNG”. Aflată la ceea de a XV-a ediție, manifestarea este organizată de Asociația schi turism montan Pro-Parâng în colaborare cu Primăria Municipiului Petroșani, Clubul Sportiv Școlar Petroșani, Crucea Roșie Petroșani și se desfășoară în masivul Parâng – Domeniul Schiabil Parâng. În cadrul evenimentului se vor derula următoarele activități: – concurs de săniuțe pentru copii pe trei categorii de vârstă: sub 8 ani, 8-12 ani și 12- 18 ani, fete și băieți; – jocuri distractive pe pârtie;CItește mai departe


Filmele săptămânii 16-22 martie la Cinema Luceafărul din Vulcan

Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 16-22 martie 2018, la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan este următorul: Prinţesa furată – 2D Dublat / The Stolen Princess (Premieră) (AG – Audienţă Generală).  Sâmbătă, Duminică ora 13:00 (2D Dublat) Gringo: Amator în misiune (Premieră) (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică ora 17:30 Tomb Raider: Ȋnceputul – 3D / Tomb Raider (Premieră) (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică orele 15:00 si 20:00 Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri / Three Billboards outside Ebbing Missouri (Avanpremieră) (N-15CItește mai departe


Pericol ridicat de avalanșă în Parâng și Retezat

Pe lângă pericolul de avalanșă, salvatorii montani atrag tenția și asupra pericolului generat de vântul puternic şi răcirea bruscă a vremii. „Riscul de avalanşă este cuprins între 3 şi 4 pe o scară de la 1 la 5, în special pe creste. Pericolul de producere a unor avalanşe se menţine la altitudini mai mari de 1.800 de metri. De asemenea, este nevoie de atenţie pentru că în următoarele zile se anunţă o răcire accentuată a vremii şi vânt puternic”,spune şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu. Cei care și-au planificat excursii înCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 16 MARTIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în:  LOCALITATEA: Deva DATA: 16.03.2018 INTERVAL ORAR: 13:45-15:30 STRĂZI AFECTATE: Zamfirescu (bl. : Q2, Q3, Q4, Q5), Crizantemelor bl.: M1,M2,M3 MOTIVUL: Remediere avarie  retea bl. Q5 sc.B SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]


Luna curățeniei în orașul Petrila, 20 martie – 20 aprilie 2018

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, face un apel adresat tuturor cetățenilor, societăților comerciale, instituțiilor publice, unităților de învățământ, asociațiilor de proprietari, precum și a reprezentanților cultelor din orașul Petrila de a participa în număr cât mai mare la acțiunile care vor urma în perioada 20 martie – 20 aprilie, declarând această perioadă ”Luna Curățeniei”. Curăţenia drumurilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi, a aleilor și parcurilor reprezintă una dintre priorităţile edililor la început de primăvară, la fel și decolmatarea pâraielor și a canalelor de scurgere din orașul Petrila. Cetățenii sunt invitați săCItește mai departe


Caravana „Fii pregătit!” ajunge și la Deva

Evenimentul este pregătit pentru 24 martie a.c. în capitala județului Hunedoara, iar specialiștii ISU vor organiza cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundaţii, incendii – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă. Aceasta este al treilea an când Caravana „Fii pregătit!” porneşte la drum, pentru cursuri de instruire a populaţiei. Caravana va ajunge pe 25 martie și la Brad, iar cei careCItește mai departe


Ediția 2018 a concursului județean ”Citești și câștigi” a fost lansată oficial

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara, a lansat noua ediție a concursului ”Citești și câștigi!”, adresat elevilor din liceele și colegiile hunedorene. La această ediție aniversară s-au înscris 23 de licee și colegii din județul Hunedoara, iar premiile care se vor acorda la final sunt cât se poate de atractive. Primul pas în organizarea acestui concurs din ce în ce mai așteptat de elevi a avut loc miercuri, 14 martie la Deva. În cadrul festivității de lansare a concursului a avut loc reapartizarea pe grupe aCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 16 MARTIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în:  LOCALITATEA: Deva DATA: 16.03.2018 INTERVAL ORAR: 11:00-13:00 STRĂZI AFECTATE: Imparatul Traian MOTIVUL: Remediere avarie  retea str. Imparatul Traian bl 16 SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19869′]


La Lupeni continuă campania lucrărilor de primăvară

Așa cum în atenția oricărui gospodar, primăvara este anotimpul curățeniei, și pentru edilii din municipiul Lupeni în această perioadă atenția este îndreptată, în mod deosebit, pe executarea unor lucrări de curățenie, amenajare de zone verzi, toaletarea pomilor și înfrumusețarea orașului. Lucrările au loc în mai multe zone din municipiul Lupeni, ele fiind executate cu angajați ai serviciului social din cadrul Primăriei. ”Intervenim, în mod special în zonele centrale, unde se fac lucrări de toaletare a pomilor, de amenajare a zonelor verzi, de curățenie și alte lucrări specifice sezonului de primăvară.CItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 16 MARTIE, SISTĂRI DE APĂ LA ȘOIMUȘ  

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: ȘOIMUȘ   DATA: 16.03.2018 INTERVAL ORAR: 09:45 – 14:00. STRĂZI AFECTATE:  Drumul Boholtului , str. Bisericii MOTIVUL: Avarie rețea apa Șoimuș nr. 89  SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


Adolescentul fugit din plasament a fost găsit

Minorul a lăsat un bilet în care amenința că se sinucide. A fost găsit după mai multe ore de căutări de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șoimuș. ”În timp ce executau serviciul de patrulare pe raza localităţii Veţel,  judeţul Hunedoara, l-au depistat pe minorul MUNTEANU COSMIN-ALEXANDRU de 14 ani, din satul Reea, comuna Totești, care în noaptea de 14/15.03.2018, a plecat voluntar de la domiciliu în împrejurări alarmante. Minorul nu a fost victima unei infracţiuni şi a fost introdus în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență – Deva”,CItește mai departe