Ionel Stoica, frumosul momârlan de ”La Măruță”

Cunoscutul interpret al momârlanilor, tânărul Ionel Stoica, a fost zilele trecute invitatul realizatorului TV, Cătălin Măruță, în celebra lui emisiune ”La Măruță” din studiourile PRO TV.

Ionel Stoica s-a născut pe meleagurile momârlanilor, mai exact la Petrila și a îndrăgit folclorul și tradițiile momârlanilor încă din frageda vârstă a copilăriei. A reuşit să păşească în lumea interpreţilor de muzică populară, talentul lui fiind moștenit de la tatăl său.

Și-a completat acest talent înnăscut cu studiile Școlii Populare de Artă de la Deva, având-o ca și profesor pe îndrăgita interpretă a folclorului românesc, Mariana Deac. Oriunde ajunge, el nu uită să promoveze locurile de baștină pe care le iubește și le cântă, din repertoriul lui făcând parte cu precădere piese folclorice culese de pe ținutul momârlanilor.

În emisiunea lui Măruță, Ionel Stoica a ajuns cu un coș plin cu merinde, pentru ”cămăruță”. Pofticios cum îl știe deja toată lumea, Măruță s-a înfruptat pe loc cu slănină, cârnați de casă și brânză, spre deliciul celorlalți invitați din platoul emisiunii.

Ionel i-a dezvăluit lui Măruță că visul lui este să cânte alături de Dumitru Teleagă astfel, Măruță a lansat deja invitația cunoscutului interpret din Banat pentru a-i îndeplini acest vis.

Momentul artistic a fost foarte bine ales de Ionel, piesa ”Frunză verde-a florilor, eu cânt momârlanilor” fiind reprezentativă în repertoriul îndrăgitului interpret.

 

[slideshow_deploy id=’13835′]