Monede antice de patrimoniu, recuperate de polițiști  

La operațiune au luat parte și specialiști din cadrul IPJ Hunedoara, fiind ridicate 164 de monede antice. Operațiunea de amploare s-a desfăşurat cu sprijinul Eurojust.
„În perioada februarie – martie a.c, poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul Eurojust, au desfăşurat o operaţiune internaţională de amploare, în cooperare cu autorităţile judiciare competente din Austria şi Germania”, arată IPGR.
Au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare şi la case de licitaţii specializate, în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi complicitate la furt calificat în formă continuată.
Dosarul priveşte bunuri arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional român, respectiv tezaure de brăţări spiralice, monede, scuturi ş.a., sustrase din siturile rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei. În urma percheziţiilor, au fost ridicate 164 de monede antice, dintre care 20 de monede Koson – 19 din aur şi una din argint (sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II – I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare – Callatis (sec. III î. Ch.), 49 de denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) şi 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.). „Totodată, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brăţări spiralice şi a mai multor monede sustrase din siturile arheologice româneşti.
 
Din cercetări a reieşit că mai multe monede din tezaurele sustrase din siturile arheologice române ar fi fost vândute prin intermediul unor case de licitaţii, fiind supuse procesului de „reciclare”, pentru a dobândi o aparenţă de origine licită.
 
Cauza a fost disjunsă din dosarul soluţionat anterior de autorităţile judiciare române, cunoscut generic sub denumirea „Furtul tezaurului dacic de la Sarmizegetusa Regia, în care au fost trimise în judecată 34 de persoane, dintre care 21 au fost condamnate definitiv”, mai arată IGPR.