Bulgarii din orașul înfrățit Bansko au invitat Petroșaniul într-un proiect european pentru cercetarea și identificarea inovațiilor în domeniul sănătății

O delegație a Primăriei municipiului Petroșani, formată din viceprimarul Florin Nicolae, consilierul pentru Relații externe al primarului Tiberiu Iacob Ridzi – Eduard Wersanski, funcționarul public Arthur Carol Ambruș și reprezentantul Spitalului de Urgență din Petroșani – Angela Brașoveanu a participat, la finele lunii martie, la o întrevedere cu primarul orașului înfrățit Bansko (din Bugaria), Giorgi Ikonomov.

Potrivit primarului municipiului Peroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, scopul acestei deplasări a fost acela de a pune la punct detaliile privind implementarea unui proiect european care se va desfășura în acest an sub conducerea municipalității din Bansko, proiect la care Petroșaniul dar și alte orașe europene au fost alese drept parteneri. Proiectul, intitulat ”Transferul inovațiilor în domeniul sănătății” a fost accesat de autoritățile locale din orașul bulgar, în cadrul ”Parteneriatelor transnaționale și din zona danubiană, pentru ocuparea forței de muncă și creșterea economică”, fiind un proiect care se desfășoară în cadrul Programului operațional ”Dezvoltarea Resurselor Umane 2014-2018” din țara vecină Bulgaria, care asigură, de altfel, întreaga finanțare a acestuia.

În urma discuțiilor au fost prezentate și stabilite obiectivele specifice ale proiectului, detailarea activităților ce se vor desfășura și organizarea acestora.

După cum ne informează Eduard Wersanski, consilier al primarului municipiului Petroșani pe probleme de Relații Externe, în urma acestei întrevederi s-a stabilit ca municipiul Petroșani să organizeze două workshop-uri în luna iunie 2018, atelierele de lucru având ca tematică:

  • cercetarea și identificarea inovațiilor în domeniul sănătății;
  • și adaptarea și validarea aplicabilității elementelor inovative.

”Concret specialiștii și experții bulgari doresc șă conoască și să aprofundeze funcționarea serviciilor UPU și SMURD din Petroșani. În cadrul proiectului se vor mai organiza, în luna noiembrie, două mese rotunde (una la Petroșani și o alta la Bansko) cu tematica: Identificarea problemelor medicale comune în ambele municipii în vederea construirii de rețele partenere pentru dezvoltare durabilă, implementarea inovațiilor medicale și creșterea relațiilor de înfrățire deja existente între Bansko și Petroșani”, a declarat Eduard Wersanski.

Acesta a mai precizat că autoritățile locale din Bansko doresc să intensifice și să aprofundeze, în perioada următoare, relația de parteneriat cu comuntatea locală din Petroșani.

[slideshow_deploy id=’19661′]