Întâlnire inedită în Cetatea Deva cu inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă

Inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă își prezintă proiectele sâmbătă, 21 aprilie 2018, de la ora 11:00, pe Platforma Artilerie Vest a Cetății Deva, în cadrul unui eveniment inedit, care se va desfășura sub genericul ”Inventator, Invenții, Pasiune în Cetatea Deva”.

Timp de 3 ore, alături de inginerul devean vor fi prezenți adolescenți și tineri, medaliați ai saloanelor de inventică și membri ai Asociației ”Corneliu Group”, pasionați de cercetare.

Localnicii și turiștii care vizitează monumentul vor avea ocazia să afle detalii despre proiectele ”Laboratorul lui Dexter” și ”Tinere talente”, derulate de asociația fondată de Corneliu Birtok-Băneasă, dar și câtă muncă se ascunde în spatele unei invenții și ce trebuie să faci pentru a avea performanțe la nivel mondial.

În cadrul evenimentului, vor fi expuse și câteva dintre invențiile inginerului devean, printre care filtrele de aer supraaspirant, concepute pentru motorizări de drift și motorizări de raliu, dar și husa MicroU – cea mai recentă invenție semnată Birtok-Băneasă, care este o alternativă ecologică pentru etui.

Corneliu Birtok-Băneasă este asistent la Facultatea de Inginerie din Hunedoara și are în palmares 41 de medalii de aur, 6 medalii de argint, 2 medalii de bronz și alte 32 de premii speciale obținute la saloanele de inventică din țară și străinătate. Din anul 2010, Birtok-Băneasă este Cetățean de Onoare al municipiului Deva.