Consiliul județean Hunedoara a aprobat alocarea a 200.000 de lei pentru promovarea valorilor culturale

Consiliul județean Hunedoara a aprobat în ședința de săptămâna trecută, proiectul de hotărâre prin care sunt repartizate fonduri în valoare totală de 200.000 de lei pentru asociațiile și fundațiile care activează în județul Hunedoara și care au depus proiecte în vederea finanțării sau cofinanțării unor activități ce au drept scop promovarea valorilor culturale.

Proiectele urmează să fie finanțate, după ce, prin votul consilierilor județeni (mai puțin al celor de la PNL, care au votat împotriva acestui proiect de hotărâre) au fost adoptate în ședința de Consiliu județean, următoarele alocari financiare:

  • Asociația Seniorilor 2016 Valea Jiului Vulcan = 10.000 lei;
  • Asociația de Turism Retezat Ostrovel = 13.000 lei;
  • Asociația Pro Aninoasa din Aninoasa = 5.000 lei;
  • Asociația Vine Streiul de la Munte Băcia = 15.000 lei;
  • Asociația Culturală Tradiții și Obiceiuri Jienești Vulcan = 15.000 lei;
  • Asociația Social – Culturală Sălășana Sălașu de Sus = 20.000 lei;
  • Asociația Maria – Asociația Femeilor din Brad = 5.000 lei;
  • Asociația Parco Cavalli  Vulcan = 4.000 lei;
  • Asociația Liviu Oros Deva = 6.000 lei;
  • Forumul Montan din România Filiala Hunedoara Buceș = 10.000 lei;
  • Asociația Non Profit Alternative Rurale Ghelari = 10.000 lei;
  • Asociația Culturală Ziene Sânziene Călan = 2.000 lei;
  • Asociația Culturală Rapsodia Munților Petrila = 19.000 lei;
  • Asociația Părinților Școala Gimnazială I. D Sârbu Petrila = 11.000 lei;
  • Asociația pentru Educație Civică și Ecologică Vața de Jos = 10.000 lei;
  • Asociația Gheorghe Crișan 1732-1785 Crișan = 10.000 lei;
  • Asociația Non Profit L&C Consulting Hunedoara = 2.000 lei;
  • Asociația  Părinților Andrei Mureșanu Deva = 2.000 lei;
  • Asociația Profesorilor de Istorie din România Clio -Filiala Hunedoara = 2.000 lei;
  • Societatea  Avram Iancu Filiala Zonală Brad = 6.000 lei;
  • Asociația Decebal Colegiul Național Decebal Deva = 2.000 lei;
  • Asociația Brad Mileniul 3 = 2.000 lei;
  • Asociația Edupro Petroșani = 10.000 lei;
  • Fundația Copil în Europa Deva = 3.000 lei;

Proiectele depuse de asociații și fundații au fost analizate, în baza Regulamentului privind acordarea de finanțări nerambursabile adoptat de Consiliul județean Hunedoara potrivit Legii 350/2005. În acest sens, în perioada 02.04.2018 – 17.04.2018, Comisia de evaluare şi selecţie a persoanelor fizice autorizate şi atestate, asociaţiilor, fundaţiilor sau organizaţiilor neguvernamentale fără scop patrimonial care iniţiază şi organizează acţiuni, programe, proiecte culturale şi educativ-ştiinţifice, sportive, activităţi sociale, unităţilor de cult, ofertelor formulate pentru editarea unor publicaţii culturale, pentru care se pot acorda finanțări nerambursabile din fonduri publice  a evaluat în sistem competitiv acţiunile, programele sau proiectele în domeniul cultural, sportiv, al tineretului și al cultelor religioase, iniţiate şi propuse a fi organizate de asociaţiile, fundațiile şi unităţile de cult din județul Hunedoara, în număr de 291.

Conform Procesului verbal de selecţie şi atribuire  nr. 5878/ 17.04.2018 întocmit de către Comisia condusă de președintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului județean Hunedoara, prod. Petru Hodor, pentru domeniul cultură, au fost depuse și analizate 47 solicitări, din care 24 solicitări au fost admise și propuse pentru acordarea finanțării nerambursabile, iar 23 solicitări au fost declarate neeligibile, întrucât nu au prezentat documentele necesare prevăzute în regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara  21/2018.

Lista alocațieiilor financiare stabilte pentru acest tip de proiecte a fost votată cu 17 voturi ”pentru” și 11 ”împotrivă”.

[slideshow_deploy id=’18375′]