Poliția din Petrila dă cu infractorii de pământ – ”Pe aici nu se trece!”

Data de 04 mai 2018 a fost o zi foarte încărcată pentru polițiștii din orașul Petrila. În jurul orelor 17:00, o patrulă de poliție a observat pe strada Jieț un autoturism cu număr de înmatriculare din Germania care circula din direcția Petrila spre Petroșani.

 

Polițiștii au procedat la oprirea autoturismului, ocazie cu care, la volanul acestuia a fost identificat un personaj celebru al Văii Jiului, Feher Adalbert, cunoscut în Vale ca și ”Bigo”. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, întâmpinând comentarii din partea șoferului infractor.

Polițiștii petrileni nu s-au lăsat intimidați de circul caracteristic acestuia, în cauză fiindu-i întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere.

În plus, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Hunedoara, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Nici nu s-a încheiat bine cazul ”Bigo” și vigilența polițiștilor petrileni a fost pusă din nou la încercare. De data aceasta de către 4 tineri din Municipiul Lupeni.

În noaptea de 4/5 mai 2018, în jurul orelor 03:00, cei 4 tineri au pătruns în incinta unui magazin din Cimpa, prin spargerea unui geam al magazinului, de unde au sustras mai multe bunuri respectiv: țigări, băuturi alcoolice și cafea.

Însă, la plecare, au avut un mare ghinion. Un echipaj de poliție care patrula prin zonă i-a observat și a procedat la interceptarea acestora. Cei 4 au abandonat bunurile încercând să fugă pe jos de la fața locului, însă polițiștii au dat dovadă de o bună pregătire sportivă. După o urmărire ca în filme aceștia au fost prinși și imobilizați, ulterior fiind conduși la sediul Poliției din orașul Petrila.

Acestora le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei.

[slideshow_deploy id=’27126′]