Fostul șef al Casei de Pensii Hunedoara vrea recalcularea pensiilor minerilor

Nu doar minerii ar beneficia de recalculare ci și siderurgiştii, dar şi alte categorii care au beneficiat de grupele I şi II de muncă sau de grupe speciale şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011.

Amendamentul legislativ a fost inițiat de deputatul Ilie Toma, fost director al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
Parlamentarul hunedorean începe să strângă semnături pentru amendamentul la Legea pensiilor. „Stagiul de cotizare care este propus pe noul articol de lege va fi stagiul de cotizare pe care s-a calculat punctajul în momentul deschiderii dosarului de pensie. (…) Dacă în acest moment, pe Legea 192, la calculul pensiei unui miner se ia stagiul de cotizare de 30 de ani, pentru că aşa prevede legea, pe articolul de lege propus stagiul de cotizare pentru un miner se va lua 20 de ani, stagiul la care dânsul a ieşit la pensie la vremea respectivă şi i s-a deschis dosarul de pensie. Pentru un siderurgist, dacă stagiul de cotizare utilizat în acest moment ar fi să i se recalculeze, (acesta, n.r.) ar fi de 35 de ani. Dar dânsul a ieşit la pensie cu ani în urmă, de exemplu, a avut un stagiu de 27 de ani, stagiul de cotizare va fi de 27 de ani. Deci, cu siguranţă numitorul fiind mai mic (din formula de calcul a punctajului de pensie – n.r.), va ieşi o valoare pozitivă a pensiei”, a declarat deputatul Ilie Toma. Parlamentarul hunedorean consideră că de amendament ar putea beneficia peste 11.000 de pensionari.

[slideshow_deploy id=’27126′]



(Următoarea știre) »