Costel Avram, gânduri de 9 Mai…

Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului, amintește într-o postare publicată astăzi pe pagina sa de socializare că, dacă pentru Europa, ziua de 9 Mai are o dublă semnificație, pentru România, aceasta este una triplă, dar și una dătătoare de speranțe pentru viitor.

”Europa marchează astăzi o zi importantă din istoria sa. Sir Winston Churchill, remarcabilul om politic al Marii Britanii de la jumătatea secolului XX, spunea că „atunci când se termină războiul, începe democraţia”. Astăzi, întreaga Europă marchează 73 de ani de la momentul în care s-a pus capăt ultimei mari conflagraţii mondiale. Evident, aceasta este o importantă zi a Europei. De la această zi de 9 Mai aveau să mai treacă însă câţiva ani buni până când un alt remarcabil lider politic european, francezul Robert Schuman avea să transpună în realitate teoria lansată în mai 1945 de Sir Winston Churchill. Tot într-o zi de 9 mai, a anului 1950, Robert Schumann avea să prezinte celebra declaraţie privind crearea unei Comunităţi Europene a cărbunelui şi oţelului, acesta fiind considerat actul de naştere al Uniunii Europene”, explică Avram semnificația europeană a zilei de 9 Mai. 

Acesta amintește însă că pentru noi, ca români, în această zi de 9 Mai, avem un motiv de bucurie şi de sărbătoare în plus, aceasta fiind ziua în care, în 1877, ne-am câştigat mult râvnita independenţă.

”Rememorând astăzi toate aceste momente istorice, noi, cei din Valea Jiului, vedem în aniversarea Zilei Europei nu doar un simplu motiv de sărbătoare, ci şi unul al speranţei. Al speranţei că dacă iluştri oameni politici ai Europei au putut construi, în jurul acestei preţioase resurse care este cărbunele, un adevărat Imperiu al civilizaţiei şi democraţiei, poate vom reuşi şi noi, cu sprijinul unor oameni politici responsabili, să salvăm viitorul zecilor de mii de oameni care încă trăiesc aici din exploatarea aurului negru. Tututor celor care, prin gând sau faptă, cu amintirea glorioaselor momente ale Zilei Independenţei, Zilei Victoriei şi Zilei Europei, sărbătoresc astăzi sfârşitul războaielor şi începutul democraţiei, le adresez gândurile mele bune. La mulţi ani, dragi prieteni, de Ziua Europei !”, a mai scris Costel Avram, în mesajul adresat prietenilor de pe facebook cu prlejul zulei de 9 Mai.

[slideshow_deploy id=’13835′]



(Următoarea știre) »