Primăria Municipiului Deva, prin Poliția Locală, sprijină școlile din oraș pentru reducerea și combaterea abandonului școlar

Combaterea abandonului școlar se numără printre prioritățile Primarului Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea.

Doar în ultima lună a acestui an, Poliția Locală Deva a primit 5 sesizări de la instituțiile de învățământ din municipiul Deva prin care acestea cer sprijin în soluționarea cazurilor de abandon școlar.

Sesizările primite de la școli arată că elevii au acumulat un număr mare de absențe de la cursuri, care ajunge în multe dintre cazuri pentru un singur copil și la peste 300 de ore și care în mare parte sunt nemotivate.

Reprezentanții respectivelor unități de învățământ au discutat înainte de a apela la sprijinul Poliției Locale cu părinții elevilor care lipsesc de la școală, însă, din păcate, acest lucru nu a dat rezultate. Una dintre școli a demarat chiar un program de consiliere a elevilor și părinților în ceea ce privește obligativitatea de a frecventa școala, consecințele negative ale absenteismului și riscul de eșec școlar. Primele măsuri luate de conducerile școlilor au fost sancțiuni acordate elevilor cu ,,mustrare scrisă”.

Pentru a veni în sprijinul dascălilor, polițiștii locali din Deva se deplasează ori de câte ori este nevoie împreună cu reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva la domiciliul elevilor care lipsesc frecvent de la școală și verifică motivul pentru care aceștia nu vin la ore.

Polițiștii locali spun că justificările părinților sunt variate: elevii au frați mai mici cu care trebuie să stea acasă până vin părinții de la muncă; situația veniturilor familiale nu le permite părinților să cumpere rechizite, haine, încălțăminte sau alte obiecte de care copiii au nevoie la școală; unii părinți nu au cunoștință de absențele copilului care pleacă dimineața la școală. Cele mai grave cazuri sunt cele în care copiii sunt trimiși cu bună știință de către părinți la cerșit pe străzi în loc ca aceștia să conștientizeze importanța educației pentru integrarea copilului în societate.

Nu doar școlile cer sprijinul Poliției Locale Deva în reducerea fenomenului de abandon școlar ci și Inspectoratul de Poliție Județeană Hunedoara prin Poliția Municipiului Deva în baza unor protocoale interinstituționale. Conform competențelor stabilite de art.360 din Legea nr.1/2011 a Educației Naționale, polițistul local desemnat prin Dispoziția Primarului Municipiului Deva să ia măsuri legale în acest sens, poate aplica conform legii o sancțiune contravențională părintelui sau tutorelui legal al minorului cuprinsă între 100 lei – 1000 lei.

În ultimul an, Poliția Locală Deva prin Serviciul Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor a fost implicată în peste 50 de cazuri de abandon școlar.

Poliția Locală Deva împreună cu Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva au organizat și numeroase acțiuni de prevenire a abandonului școlar în unitățile de învățământ.