Universitatea din Petroșani – „premiată” la aniversarea celor 70 de ani

Cadre universitare de renume, demnitari, politicieni ori studenți au participat la manifestările festive dedicate împlinirii celor 70 de ani de la înființare. Printre invitați s-a aflat și Valentin Popa, ministrul Educației.

Creat în anul 1948, Institutul Cărbunelui a devenit din anul 1952 Institutul de Mine din Petroşani. După anul 1990, Institutul de Mine din Petroşani şi-a diversificat oferta educațională în/şi în afara domeniului tehnic transformându-se în universitate. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului a organizat o serie de manifestări care să marcheze cei 70 de ani de activitate, de la întreceri sportive și până la manifestări științifice. Evenimentul a culminat cu o ceremonie organizată ieri, la care au fost invitați demnitari, specialiști din țară și din străinătate, personalități care au contribuit la dezvoltarea industriei miniere pe mapamond și care au absolvit la Petroșani. Nu au lipsit nici studenții, viitorii specialiști, tineri aflați acum pe băncile prestigioasei instituții de învățământ superior din Petroșani. Ceremonia a debutat cu un scurt istoric al instituției prezentat de rectorul Universității din Petroșani (UPET), prof. univ. dr. Radu Sorin, dar și cu o trecere în revistă o obiectivelor stabilite pentru a fi atinse pe viitor. ”Formarea profesională a specialiștilor se realizează în cadrul a trei facultăți : Facultatea de Mine, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică și Facultatea de Științe. Din anul 1948 și până astăzi, la Universitatea din Petroșani au absolvit peste 40.000 de ingineri, subingineri, economiști, sociologi, matematicieni sau institutori. În Universitatea noastră se pregătesc peste 3200 de studenți, masteranzi și doctoranzi, cu sprijinul unui colectiv de peste 140 de cadre didactice. Pregătirea doctorală este asigurată de 30 de conducători științifici, personalități recunoscute în țară și pe plan mondial. Pregătirea solidă dobândită a absolvenților le-a oferit posibilitatea să se adapteze și să se integreze rapid la condițiile și metodele de lucru din alte țări cum ar fi SUA, Canada, Germania, Franța, Italia, Spania, Israel dar și de pe alte continente ca America de Sud, Africa sau Asia”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, prof. dr. univ. Radu Sorin.

 

Distincție pentru Universitatea din Petroșani

 

Invitat la ceremonie, ministrul Educației Valentin Popa a venit cu un ”cadou” pentru instituția de învățământ superior și cu promisiunea fermă de a susține financiar învățământul universitar din Valea Jiului. Ministerul Educației a emis un ordin de ministru prin care Universității din Petroșani i se acordă Placheta şi Diploma „DIMITRIE GUSTI” pentru “activitatea educativă desfășurată și performanțele profesionale înregistrate în cei 70 de ani de la înființare”.

Distincția reprezintă o recompensă morală oficială și se oferă pentru contribuția deosebită privind dezvoltarea învățământului românesc, științei, culturii ori pentru îndelungata activitate științifică și performanțele înregistrate în comunitatea academică.

Ministrul a promis susținere pentru instituția din Petroșani, mai ales după ce a aflat de la rectorul Radu Sorin despre numeroasele colaborări internaționale pe care le are UPET. ”Viitorul învățământului românesc este un viitor al internaționalizării. În acest context vă felicit pentru acordurile de cooperare încheiate cu universitățile din străinătate, pentru participări la accesarea unor proiecte cu finanțare europeană cum este spre exemplu Erasmus. Vă felicit pentru studenții străini pe care-i aveți, dar vă îndemn să faceți mai mult în acest sens. Capacitatea dumneavoastră este mai mare și aveți singurul program din România, de inginerie minieră, foarte căutat astăzi în foarte multe țări din Orientul Mijlociu și iar din Asia. Vreau să vă asigur de întregul meu sprijin și voi continua să susțin universitățile prin demersuri ferme prin creșterea bugetului educației”, a spus, la Petroșani, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa. Universitatea din Petroșani a fost evaluată instituțional de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior deține calificativul ”Grad de încredere ridicat”. Seria evenimentelor dedicate aniversării a 70 de ani de la înființare se întinde pe tot parcursul anului, unele fiind dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

[slideshow_deploy id=’24093′]