Adolescent tâlhărit pentru telefonul mobil

 
S-a întâmplat la Petrila, joi seară, iar polițiștii au reușit să-l prindă pe autor la scurt timp. Acum îl cercetează pentru tâlhărie calificată iar dacă va fi găsit vinovat riscă să înfunde pușcăria.
„Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani a fost  agresat  în Parcul Pensionarilor, din Petrila.
              La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a stabilit faptul că, în jurul orei 18:00, minorul se afla singur  pe acoperişul fostei clădiri în care a funcţionat popicăria din Parcul Pensionarilor, iar un tânăr i-a sustras telefonul  mobil din  buzunarul pantalonilor.
         Minorul le-a relatat poliţiştilor că i-a cerut tânărului să îi restituie telefonul, însă respectiva persoană a refuzat, motiv pentru care i-a solicitat să-i restituie cardul de memorie din telefon. În timp ce tânărul  desfăcea telefonul, minorul l-a lovit peste mână, moment în care tânărul a scăpat telefonul, iar acesta s-a desfăcut  în mai multe bucăţi. Minorul a luat  acumulatorul telefonului de pe jos, în timp  ce tânărul a luat telefonul şi cardul telefonului, după care l-a lovit pe minor, solicitându-i să îi dea şi acumulatorul.
         În momentul respectiv a sosit prietena minorului, care i-a solicitat tânărului să restituie acestuia telefonul mobil, în caz contrar aceasta afirmând să va sesiza poliţia”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Suspectul de tâlhărie  i-a înapoiat victimei telefonul mobil, însă nu i-a mai restituit şi cardul de memorie.
 ” Poliţiştii au demarat o serie de verificări în zonă şi au reuşit, în scurt timp, să îi  identifice pe tânărul în cauză, un petrilean în vârstă de 19 ani, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
          De asemenea, poliţiştii au recuperat şi  cardul de memorie sustras, care a fost restituit părţii vătămate”, a mai precizat sursa citată.
[slideshow_deploy id=’43281′]