Dezbateri privind viitorul sistemului de învățământ european, la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani a găzduit astăzi o importantă sesiune de dezbatere publică cu privire la situația actuală, dar mai ales cu privire la perspectivele de dezvoltare a sistemului de înățământ european. În cadrul acestui important workshop au vorbit prof.univ.dr.ing. Radu Sorin – Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Codruța Dura – prorector al Universității, dar și oaspetele de onoare al evenimentului, europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.

”Lipsa educației condamnă oamenii la sărăcie. Bunăstarea unei societăți depinde în cea mai mare măsură de nivelul de instruire a membrilor săi. Fiecare leu, fiecare euro investit în educație se reîntoarce înzecit în societate”, a declarat Iuliu Winkler, luni, în cadrul dezbaterii cu tema ”Politici europene pentru tineri studenți, antreprenori și cercetători” pe care a avut-o cu studenți și cadre didactice ale Universității din Petroșani.

Winkler a afirmat că creșterea competitivității și prosperității Transilvaniei, cel mai important motor economic al țării, depinde de conectarea sistemului de învățământ la dinamica pieței muncii, dar și de integrarea cu succes în spațiul european de educație. ”Transilvania se confruntă deja cu o criză severă de forță de muncă calificată. Migrația este principala cauză a acestui fenomen. Din cei 4 milioane de oameni care s-au stabilit în străinătate, aproximativ o treime sunt din Ardeal”, a afirmat deputatul european al UDMR.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a lansat viziunea sa cu privire la crearea, până în 2025, a unui spațiu european al educației, ca urmare a diminuării accelerate a competitivității UE pe piața globală. El a explicat că CE a realizat o evaluare care a luat în considerare mai mulți factori, printre care pregătirea și competențele profesionale ale forței de muncă, spiritul antreprenorial de care europenii dau dovadă și calitatea actului educațional. ”Rezultatele sunt îngrijorătoare. S-a constatat, de exemplu, că 40% dintre angajatorii europeni se plâng că au dificultăți în găsirea persoanelor care să aibă competențele necesare pentru creștere și inovare sau că 44% dintre europenii cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani, adică 169 de milioane de oameni, nu au competențe digitale suficiente”, a informat deputatul european al UDMR.

Winkler le-a mai comunicat tinerilor faptul că pentru realizarea spațiului european al educației, printre alte măsuri, Comisia a propus dublarea la 30 de miliarde de euro a bugetului programului Erasmus+ pentru perioada 2021-2027. ”Viziunea Comisiei cu privire la crearea spațiului european de educație va fi, de altfel, prezentată de comisarul european pentru educație, cultură și tineret, Tibor Navracsics, în cadrul întâlnirilor cetățenești pe care le va avea la București și Târgu-Mureș la mijlocul acestei săptămâni”, a mai anunțat europarlamentarul.

”Prea puțini tineri europeni mai aleg să studieze științele exacte, tehnologia, ingineria și matematica. Ca atare, în UE crește riscul pierderii de competitivitate din cauza lipsei specialiștilor din sectoarele inovării și cercetării. Transilvania nu face notă distinctă din acest punct de vedere. (…) Îi îndemn pe tineri ca în număr cât mai mare să opteze pentru studiul științelor exacte, pentru profesiile tehnice”, a subliniat europarlamentarul UDMR. El i-a mai încurajat pe tineri să învețe cel puțin două limbi străine. ”Azi, cunoașterea unei singure limbi străine nu mai reprezintă un atu, devenind o normalitate. Pentru a-ți spori șansele în obținerea unei slujbe așa cum ți-o dorești sau pentru a dezvolta o afacere de succes, este ideal să cunoști măcar două limbi străine”, a subliniat Winkler.

În cadrul dezbaterii, deputatul european a apreciat pozitiv rolul de actor activ în comunitatea locală pe care Universitatea din Petroșani și l-a asumat. De asemenea, el s-a referit și la colaborarea pe care aceasta a dezvoltat-o cu Institutul Tehnologic din Belfort-Montbéliard, Franța.

Deputatul european a făcut și o prezentare a programului ”Erasmus pentru tineri întreprinzători”.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin apreciază că această întâlnire cu unul dintre cei mai activi eurodeputați ai Parlamentului European a fost una de bun augur. ”Cred că aspectele relevate de domnul europarlamentar Iuliu Winkler în expunerea sa au fost unele importante nu doar pentru comunitatea academică de la Petroșani, mai ales că problematica abordată de domnia sa răspunde unor probleme cu care se confruntă astăzi întreaga comunitatea academică din Europa. Responsabilitatea noastră comună constă acum tocmai în identificarea și aplicarea unor soluții care să redea sistemului de învățământ din România și Europa, deopotrivă, rolul pe care trebuie să-l aibă în formarea generațiilor viitoare de specialiști și lideri ai comunităților locale, ai regiunilor europene și ai Uniunii Europene, în general”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

[slideshow_deploy id=’13835′]