Se schimbă vârsta de pensionare pentru femei. Indiferent de domeniul de activitate, femeile pot opta pentru pensionarea la 64 de ani, a decis CCR

Femeile pot solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, a decis Curtea Constituţională a României (CCR).

În acest moment, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice stabileşte că vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbați, cu menţiunea că au existat modificări legislative prin care unele categorii profesionale au creat posibilitatea măririi sau egalizării vârstei standard de pensionare între femei şi bărbaţi.

CCR a precizat că încetarea de drept a contractului individual de muncă pentru femei la o vârstă mai mică decât cea a bărbatului:

– poate fi discriminatorie pe criterii de sex;

– încalcă dreptul la muncă al femeii.

Prin urmare, la vârsta de 63 de ani, femeia trebuie să aibă dreptul de a opta pentru continuarea raportului de muncă până la vârsta la care legea prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă și pentru bărbați, respectiv 65 de ani.

legestart.ro

[slideshow_deploy id=’36590′]