Construirea bazinului de înot de la Petrila a intrat în linie dreaptă

Proiectul asumat de primarul Vasile Jurca și echipa PSD de la Petrila în campania electorală, privind construcția unui bazin didactic de înot, a intrat acum în linie dreaptă, după predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții (CNI), autoritatea care va construi acest proiect pe raza orașului Petrila finanțat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

CNI a scos la licitație în procedură simplificată, la data de 7 iunie a.c., obiectul achiziției ”Construire Bazin didactic de înot, localitatea Petrila, str. 8 Martie, județul Hunedoara”, valoarea estimată fiind de 6,265,984 lei fără TVA, reprezentând cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului, pentru proiectare și asistență tehnică, pentru investiția de bază și organizarea de șantier. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 5 iulie 2018, ora 15:00.

În orașul Petrila își desfășoară activitatea 11 unități de învățământ preșcolar și primar și o unitate de învățământ liceal, numărul total al elevilor este de aproximativ 4000 de elevi. Prin acest proiect autoritățile de la Petrila urmăresc implicarea tinerilor și a elevilor în activități sportive și totodată se va pune accentul pe dezvoltarea armonioasă a acestora prin practicarea sportului și petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut și, în același timp, util.

”Având în vedere numeroasele solicitări ale locuitorilor orașului, în special ale familiilor cu copii, privind crearea unor spații pentru sport și recreere ale elevilor și tinerilor din orașul Petrila, am considerat că se impune demararea obiectivului de investiții în vederea construirii unui bazin didactic de înot. Construirea bazinului didactic de înot va avea un impact pozitiv, acest obiectiv va asigura o dezvoltare durabilă a valorilor existente și îmbunătățirea calității vieții permițând locuitorilor orașului Petrila să se bucure în timp de o creștere a nivelului sănătății tineretului și o dezvoltare a activităților sportive la nivel local în acest domeniu, al înotului, existând posibilitatea dezvoltării în timp a unor performanțe în acest domeniu. Acest bazin va oferi școlilor și tineretului din oraș o dotare necesară pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă, prin practicarea înotului și pentru a asigura condiții optime pentru realizarea unor performanțe școlare la acest nivel”, declară primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.