Edil Sal Prest Petrila, o firmă de succes în activitățile de salubritate și întreținere a domeniului public la nivelul Văii Jiului

Decizia luată de autoritățile publice locale din orașul Petrila după alegerile locale din 2016, privind înființarea unei noi firme de salubritate, EDIL SAL PREST SA, s-a dovedit a fi una inspirată. Tot așa cum încredințarea conducerii noii firme unei doamne, ec. Doinița Maria Bălănesc, s-a dovedit a fi de bun augur.

Așa se face că dacă astăzi, activitatea de salubritate de pe raza orașului Petrila este corespunzătoare și eficientă, dacă orașul e bine îngrijit, stăzile curate și parcurile frumoase, acest lucru se datorează, în bună parte, și activității pe care o depun, zi de zi, cei peste 60 de angajați ai Edil Sal Prest. ”Noi am preluat o parte dintre salariații fostei societăți de gospodărie din Petrila. Cel mai greu ne-a fost să le schimbăm oamenilor mentalitatea privind importanța muncii fiecăruia dintre noi și să-i determinăm să facă activitățile din fișa postului cu determinare și responsabilitate. Mă bucur să constat că, în mare parte, am reușit acest lucru, fapt care cred că se vede și în modul în care este administrat domeniul public, în care este realizată activitatea de curățenie și managementul deșeurilor, dar și în celelalte activități ale firmei”, spune Doinița Maria Bălănesc, directorul Edil Sal Prest.

În activitatea noii firme de gospodărie a Consiliului local Petrila, o schimbare esențială a constituit-o nu doar mentalitatea echipei de salariați, ci și activitatea de management. Astfel, dacă mai toate firmele înființate de-a lungul anilor de municipalitatea din Petrila pentru a gestiona acest tip de activități de gospodărie au eșuat în insolvență sau chiar faliment, Edil Sal Prest SA se numără astăzi printre puținele firme cu capital integral de stat din județ care înregistrează, constant, profit din activitatea de exploatare. Spre exemplu, potrivit cifrelor de bilanț aferente exercițiului financiar-contabil al anului 2017, Edil Sal Prest a înregistrat un profit net de 594.220 de lei la o cifră de afaceri de 4.305.811 lei.

Rezultatele economice sunt cu atât mai apreciabile cu cât cea mai mare parte a activităților desfășurate au ca beneficiar direct Primăria orașului Petrila, cetățenii și agenții economici de pe raza acestei localități, iar prețurile de operare pentru cea mai mare parte a lucrărilor și serviciilor executate sunt stabilite prin normative legale ce nu pot fi modificate ori negociate de societate. În aceste condiții, am căutat să creștem productivitatea și să scădem cheltuielile firmei, pentru a putea funcționa corespunzător, pentru a putea da salariile cuvenite muncitorilor întotdeauna la termenul stabilit prin contract, pentru a ne achita întotdeauna la temen obligațiile fiscale și chiar pentru a putea face unele investiții, în mod special în achiziția de mașini, utilaje și echipamente de lucru care să ne ajute în activitățile pe care le desfășurăm. Apoi, am întocmit un plan de eficientizare a activității de colectare și transport al deșeurilor, care se face după criterii ergonomice, astfel încât să putem acoperi din taxa pentru salubritate toate cheltuielile generate de efectuarea în bună calitate a acestui serviciu”, spune Doinița Maria Bălănesc.

Cu argumentul acestor cifre favorabile dar și cu o abordare cu totul nouă a conceptului privind gestionarea unei societăți comerciale cu capital de stat, Doinița Maria Bălănesc și echipa acesteia de la Edil Sal Prest, împreună cu administrația locală de la Petrila, au acum și alte idei de dezvoltare a acestei firme. Astfel, Edil Sal Prest vrea să acceseze chiar fonduri europene pentru înființarea unor plantații de căpșuni, de alun, pentru înființarea unei livezi de pomi fructiferi și arbuști de fructe de pădure și chiar pentru o unitate de procesare a acestora. ”Activitatea curentă, de la salubritate și colectarea deșeurilor nu poate oferi posibilități de dezvoltare, oricât de bine ne-am face treaba. Căutăm și găsim soluții de extindere a activităților noastre, astfel încât pe de o parte, să creștem ponderea de venituri în balanța contabilă a firmei noastre și, pe de altă parte, să oferim șansa unui loc de muncă petrilenilor care doresc să facă parte din această echipă”, mai spune diectorul Doinița Maria Bălănesc.

Între timp, dacă treceți prin orașul Petrila sau prin zonele turistice adiacente acesteia și găsiți locuri frumoase, curate, bine întreținute, fiți siguri că, măcar în parte, acest lucru se datorează și activităților de zi cu zi ale angajaților de la Edil Sal Prest Petrila.