miercuri, iunie 20th, 2018

 

Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social

Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, conform unei ordonanţe de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, măsura fiind menită să sprijine angajatorii, a anunţat, marţi, la Guvern, ministrul de resort, Lia Olguţa Vasilescu. „Vreau să vă prezint în această seară un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost iniţiat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi care se află la ora actuală în avizarea ministerelor Finanţelor, Fondurilor Europene şi Justiţiei. Ne respectăm un nou angajament din Programul deCItește mai departe


Veşti bune pentru şoferi: Termenul pentru plata amenzilor ar putea crește

Parlamentarii vor să adopte un proiect de lege care le oferă şoferilor mai mult timp să plătească amenzile. Concret, în loc 48 de ore în care amenda poate fi plătită la jumătate, termenul s-ar putea mări până la 15 zile. În momentul în care primeste o amendă pentru şofer începe o cursă contra cronometru. Are doar 48 de ore în care poate achita jumătate din valoarea acesteia. Ei bine, un astfel de stres ar putea să dispară în curând şi asta pentru că parlamentarii vor să prelungească perioada în careCItește mai departe


Restricții de apă, JOI la VULCAN

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru joi, 21.06.2018 în municipiul: Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată:  Bd. M. Viteazu,  bl.17, 18, 19, 80,81, 82,str.1Mai, Crişan, str. Morii, bl.68, Magazin .PROFI, Şc. Gen.nr.1,  Şc. Gen. nr 4, Al.Pajistei, str. N.Titulescu bl. A53, B53, C16, G1, G2, G3, 105, 25, S63, str. Romanilor, bl. 21A,21B, A61, B61, str. V.Alecsandri,  bl. P62, R62, Al. Trandafirilor,  bl. C61, D61, O61( Centru Vechi); Motivul restricţiei: remediere pieredere la branşamentul scării I din bl. 21A, Bd.CItește mai departe


Ultimele zile până la startul X-Pyr 2018

Parapantistul din Petroșani vrea să-și depășească recordul la X-Pyr, competiția care va debuta la peste trei zile în Pirinei. Toma Coconea a fost medaliat cu bronz la competiția extremă, iar în acest an țintește podiumul. Nu mai puțin de 40 de concurenți se vor alinia la start, toți experți în cățărare și parapantă. Întrecerea extremă este inspirată din celebra Red Bull-X Alps, iar sportivii trebuie să parcurgă un traseu de peste 550 de kilometri, în zbor sau cățărare. X-Pyr se derulează în Munții Pirinei, startul fiind pe data de 24CItește mai departe


Ardei copţi cu usturoi. Cea mai bună reţetă a verii!

ARDEI COPŢI CU USTUROI. Salata de ardei copţi cu sos de usturoi este una dintre preferatele românilor în timpul verii. Aşadar, dacă vrei să te bucuri şi tu de gustul ei incredibil, încearcă reţeta de mai jos! Ingrediente: 9 ardei graşi (verzi, roşii şi galbeni) 5-6 căţei de usturoi 2 linguri ulei de măsline 2 linguri oţet 1 ardei iute sare 1 legatura ţelină pătrunjel verde Mod de preparare: Se aleg ardei graşi mari, dacă se poate verzi, galbeni şi roşii. Se spală şi se şterg sau se lasă săCItește mai departe


Cardul de sănătate va avea o valabilitate de șapte ani – PROIECT

Cardul de sănătate va avea o valabilitate de 7 ani, în loc de 5 ani, potrivit unei hotărâri de guvern inițiată de Ministerul Sănătății. Măsura va fi luată retroactiv pentru cardurile emise până la data de 31 decembrie 2012 (cu termen de valabilitate luat în calcul de la data de 1 ianuarie 2013), astfel că niciun card emis de la această data nu va expira până în 2020. Dacă s-ar aplica termenul de valabilitate de 5 ani, peste 14 milioane de carduri de sănătate ar fi trebuit să fie înlocuiteCItește mai departe


Studenții și elevii, scutiți de impozitul pe venit și plata la CAS dacă lucrează în turism – PROIECT

Un proiect legislativ inițiat la Senat vizează ca elevii și studenții din orice formă de învățământ, cu vârsta de până la 26 de ani, să fie scutiți de plata impozitului pe venit și a contribuției de asigurări sociale (CAS) dacă lucrează în turism, chiar și pe perioade mai mici de 12 luni. Inițiatorii consideră că astfel se realizează mai multe obiective: deficitul forței de muncă din acest domeniu poate fi mai scăzut, mobilitatea acestor ocupații ar fi una reală și eficientă, iar elevii și studenții care ar alege să lucrezeCItește mai departe


Cele 10 porunci pentru o igienă corectă a bebelușului

Igiena bebelusului este o preocupare majora a proaspetilor parinti si uneori acestia ajung sa exagereze. Pentru ca un copil sa-si dezvolte un sistem imunitar sanatos trebuie sa existe un minim contact cu germeni. Insa aceasta nebuloasa, de a nu stii exact cat de mare trebuie sa fie expunerea la germeni ca bebelusul sa fie totusi in perfecta siguranta, pare o misiune coplesitoare pentru cei mai multi dintre parinti. Unele dintre cele mai bune sfaturi pentru igiena copilului includ mentinerea partii corpului care sta in scutec curata si uscata, taierea unghiilorCItește mai departe


Activități de vacanță la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. ”În perioada verii, în mod firesc, ne îndreptăm atenția în primul rând spre tinerii aflați în vacanță, cărora dorim să le oferim prilejul de a trece cât mai des pragul bibliotecii noastre. De aceea, Biblioteca Județeană nu intră în vacanță ci, dimpotrivă, pe durata verii organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tinerii noștri utilizatori, pe care îi invităm să ia parte laCItește mai departe


Pregături pentru Nedeia Sânzienelor

Sute de localnici ori turiști participă în fiecare vară, de Sânziene, în Straja, la o petrecere în vârf de munte prin care se mențin tradițiile strămoșești.  Anul acesta municipalitatea pregătit un program special pentru cei care vor ajunge în stațiune. Petrecerea câmpenească din Straja este organizată și în acest an de Primăria și Consiliul Local Lupeni, iar edilii s-au apucat de lucrări astfel ca petrecerea să se desfășoare în cele mai bune condiții. „Am început pregătirile, facem curățenie în stațiune și lucrăm la drumul de acces, plombăm unde este nevoie.CItește mai departe


Jandarmii hunedoreni iau parte la un exericțiu complex derulat la Arieșeni

Militari din cadrul mai multor structuri de ordine și salvare iau parte la exercițiul „ACVILA APUSENILOR”, printre aflându-se și jandarmi hunedoreni. Misiunea de antrenament se va desfăşura în localitatea Arieşeni în zonele Cheile Ordâncuşei, Peştera Poarta lui Ionele, Vârful Clujului şi Poiana Călineasa din munţii Apuseni, unde forţele angrenate vor acţiona în baza unor scenarii adaptate după posibile situaţii reale de intervenţie. Exerciţiul de antrenament are ca scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, precum şi verificarea capacităţii de reacţie şi intervenţie a forţelor de ordine, în diferite situaţii.CItește mai departe