INS: Un învățător sau profesor se ocupă, în medie, de 15 școlari

Numărul elevilor şi studenţilor din România este de 3,57 milioane, iar cel al personalului didactic, de 236.200, de unde rezultă că un profesor sau învățător se ocupă, în medie, de 15 şcolari, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Numărul elevilor şi studenţilor care s-au aflat în sistemul naţional de educaţie în anul 2017/2018 a scăzut cu 18.700 faţă de perioada anterioară, până la 3.578.600.

Învăţământul profesional şi învăţământul superior sunt nivelurile educaţionale în care populaţia şcolară a crescut (cu 6,9%, respectiv cu 1,4%) comparativ cu anul şcolar/ universitar precedent.

Numărul absolvenţilor din anul şcolar/ universitar 2016-2017 a fost de 497.600 elevi şi studenţi, în scădere cu 0,3% comparativ cu anul şcolar/ universitar precedent.

În anul şcolar/ universitar 2017-2018, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (46,9%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8%, respectiv 15,1%).

Din totalul populaţiei şcolare cuprinse în sistemul de educaţie, 50,1% au fost elevii şi studenţii de sex masculin şi 71,4% au studiat în mediul urban.

Comparativ cu anul şcolar/ universitar precedent, învăţământul superior şi învăţământul profesional sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+7.300 studenţi/ cursanţi, respectiv +5.800 elevi).

În învăţământul profesional au fost înscrişi 90.200 elevi, rămânând în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,5%).

Învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel liceal au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2017-2018 faţă de cel anterior (-17.500, respectiv -13.100).

Populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (95,4%) în unităţile şcolare publice, iar restul de numai 4,6% în unităţi şcolare private.

În anul universitar 2017-2018 au fost înscrişi în învăţământul superior 538.900 studenţi, din care 54,2% au fost studente.

Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele de afaceri, administraţie şi drept (23,8% din totalul studenţilor), respectiv de inginerie, prelucrare şi construcţii (21,0% din totalul studenţilor).

În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/ universitar 2017-2018 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (623.000 persoane), respectiv Bucuresti-Ilfov (506.800 persoane).

Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni, arată că cea mai ridicată pondere s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (54,4%), în timp ce învăţământul superior a fost preponderent în regiunea Bucureşti-Ilfov (34,8%).

La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învăţământul postliceal şi de maiştri din regiunile Centru, Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov (2,0% fiecare în parte).

În anul şcolar/ universitar 2017-2018, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 236.200 persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi/ studenţi la un cadru didactic.

Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară atât la nivelul întregului sistem educaţional (77,8%), cât şi pe nivelurile de educaţie: antepreşcolar şi preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (80,1%), postliceal şi de maiştri (77,0%), liceal (71,5%) şi profesional (68,2%).

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]