Accident rutier cu patru victime

Una dintre persoanele rănite în accidentul rutier a avut nevoie de intervenția echipelor de descarcerare.

Femeia de 30 de ani a rămas încarcerată după ce mașina în care se afla s-a tamponat cu un alt autovehicul. Accidentul rutier a avut loc pe raza localității Săliștioara, spre municipiul Brad, rănită fiind și o a patra persoană, un bărbat de 47 de ani. Acesta a refuzat transportul la spital și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la paramedicii SMURD Băița și echipajul Serviciului de Ambulanță Hunedoara (SAJ). Potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt SAJ Hunedoara, în urma accidentului o fetiță de 13 ani a suferit un traumatism de coloană lombară. O altă femeie de 45 de ani a suferit un traumatism cranio-facial, însă toate victimele accidentului erau conștiente și au cooperat cu echipele de prim-ajutor. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul rutier și cine se face vinovat.

[slideshow_deploy id=’17636′]