luni, iulie 16th, 2018

 

Electricianul Nicolae Dobre de la Apa Serv, felicitat de conducere la trecerea în pensie

A devenit deja un frumos obicei insttuit de conducerea Apa Serv Valea Jiului, acela de a marca printr-un moment festiv, trecerea unora dintre angajații firmei la statutul de pensionar. La fel s-a întâmplat și astăzi când Nicolae Dobre, un electrician cu vechi state de serviciu, a trecut în rândul pensionarlor, nu înainte de a fi sărbătorit, așa cum se cuvine, de către colectivul Apa Serv. ”L-am felicitat astăzi la raportul conducerii Apa Serv pe domnul Nicolae Dobre, care dupa 43 de ani de muncă, din care 23 de ani în cadrulCItește mai departe


Spectacol și antren pe gustul tuturor, la ”Zilele Municipiului Lupeni” – ediția 2018

Mii de oameni s-au bucurat, la finalul săptămânii trecute de atmosfera electrizantă de la concertele de gală ale ediției din acest an a ”Zilelor Municipiului Lupeni”. Firesc, dacă avem în vedere fie și doar faptul că, în cele trei zile de spectacole, pe scena în aer liber din Parcul Copiilor de la Bărbăteni au urcat, rând pe rînd, zeci de tineri talentați din municipiul Lupeni și din întreaga Vale a Jiului, dar și artiști consacrați, precum Conect-R, Hevito, Jul Baldovin, Ralflo, Diana Delis și alții, care au făcut publicul săCItește mai departe


Tragedie între Deva și Hunedoara

Un șofer a murit după ce a vrut să întoarcă autoturismul într-o zonă în care manevra este interzisă. Accidentul a avut loc pe DJ 687, pe raza localității Pestisul Mare. ” Polițiștii ajunși la fața locului, din primele verificări, au constatat că,  conducătorul unui autoturism, un bărbat in vârstă de 51 de ani, a încercat să efectueze manevra de întoarcere pe linia dublă continuă, fiind surprins de către un alt autoturism care circula din același sens respectiv Deva – Hunedoara. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto vinovat deCItește mai departe


Wi-Fi gratuit la popasurile construite de Apa Serv Valea Jiului

Cele trei popasuri turistice construite de Apa Serv Valea Jiului, în urma unor acțiuni de voluntariat, vor oferi turiștilor și acces la internet. Deja la unul dintre popasuri acest serviciu este disponibil, respectiv la cel din Cheile Jiețului. Turiștii își vor putea consulta astfel hărțile interactive, vor putea obține informații despre vreme sau despre trasee ori  pur și simplu pentru a comunica.   Apa Serv Valea Jiului a fost nevoită să-și instaleze rețele de acces la Internet pentru anumite echipamente de la stațiile de tratare a apei. Cu ajutorul comunicațiilor prinCItește mai departe


Indisciplina în trafic a mai făcut o victimă

O femeie de 45 de ani a ajuns la Spitalul de Urgență Petroșani după ce a autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul a fost provocat de un tânăr care n-a mai avut răbdare și a ieșit dintr-o intersecție fără a acorda prioritate. „Un tânăr în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism în direcția de mers Petrila spre Petroșani, în intersecţia cu DN 66 nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condusCItește mai departe


Reținut pentru conducere fără permis, fugă de la locul accidentului și conducere în stare de ebrietate

O șoferiță din Târgu Jiu a fost la un pas de tragedie după ce autoturismul condus de acesta a fost implicat într-un accident provocat de un bărbat băut. Accidentul a avut loc pe DN 66, la ieșire din comuna Baru Mare, iar șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului. Polițiștii din Hațeg l-au găsit la scurt timp și l-au reținut pentru 24 de ore. ” Echipa deplasată la fața locului, a constatat că, o tânără în vârstă de 19 ani, Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism peCItește mai departe


Birou Unic de Înmatriculare: Procedură simplificată pentru români și acces mai rapid la toate serviciile necesare înmatriculării auto, în cadrul sediilor RAR – PROIECT

Înființarea unui Birou Unic de Înmatriculare presupune o procedură simplificată pentru români și acces mai rapid la toate serviciile necesare înmatriculării auto, în cadrul sediilor RAR. Deputatul PSD Mihai Weber a anunţat luni că a iniţiat un proiect de lege menit să simplifice şi să debirocratizeze procedura de înmatriculare a autovehiculelor. Proiectul de lege iniţiat propune înfiinţarea unui Birou Unic de Înmatriculare în cadrul sediilor Registrului Auto Român, care să comaseze fizic serviciul public de înmatriculare şi serviciile conexe implicate în procedura înmatriculării. Iniţiativa este propusă în vederea accesului maiCItește mai departe


Restricții de apă, MARȚI la LUPENI

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru marţi, 17.07.2018 în municipiul: Lupeni – între orele 9:00 – 13:00. Zona afectată: Cartier Bărbăteni; Motivul restricţiei: reparare branşament scara 2 din blocul 21, str. Bărbăteni.. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 16 IULIE, SISTĂRI DE APĂ LA BOHOLȚ

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Boholt DATA: 16.07.2018 INTERVAL ORAR: 10:30 – 14:00.   MOTIVUL: Remediere avarie rețea in localitatea Boholt nr. 78B. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]


Cei care s-au pensionat anticipat pot să ceară recalcularea pensiilor

Un act normativ publicat în Monitorul Oficial le permite persoanelor care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului 2016 să ceară recalcularea pensiilor. Recalcularea se va face numai în cazul sumelor care urmează să fie primite, deci nu se vor face plăți retroactive. Prin urmare, în cazul celor care s-au pensionat înainte de iulie 2016 și au avut parte de condiții vitrege, statul încearcă acum să se revanșeze față de aceștia. ”Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011CItește mai departe


„Telefonul Copilului” – Asociația a primit statut de utilitate publică, prin decizia Guvernului

Asociația „Telefonul Copilului” a primit statut de utilitate publică, prin decizia Guvernului. Până la sfârşitul anului trecut, la Telefonul Copilului s-au înregistrat 2,3 milioane de apeluri de la copii singuri, trişti, abuzaţi sau marginalizaţi: „Se recunoaşte, astfel, necesitatea existenţei noastre”, spun reprezentanţii asociaţiei. Sute de copii sună zilnic la Telefonul Copilului. Au nevoie să fie ascultaţi, cer sfaturi legate de cum ar putea împiedica divorţul părinţilor sau mărturisesc abuzurile la care sunt supuşi. În şase ani, de când răspunde la Telefonul Copilului, Andreea a ascultat nenumărate mărturisiri dureroase. Ultima, povesteaCItește mai departe


Spitalul Municipal Orăştie face ANGAJĂRI

Spitalul Municipal Orăştie, cu sediul în Str. Pricazului nr. 16, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale de execuție, vacante, de registrator medical debutant. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de studii medii de specialitate sau diplomă de studii medii; curs calculator sau certificat competente digitale. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 24 iulie 2018, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor; 02 august 2018, ora 10,00: proba scrisă; 06 august 2018, ora 10,00: proba interviu. Conform art. 6 alCItește mai departe


Edil Sal Prest invită cetățenii la atitudine și responsabilitate în ceea privește depozitarea deșeurilor

Managementul colectării și depozitării deșeurilor reprezintă, în mod categoric pentru fiecare comunitate o adevărată provocare. Lucrurile stau așa și pentru operatorii locali ai serviciilor de salubritate din Valea Jiului care, pe lângă sarcina de a face în așa fel încât orașele să fie curate, au și obligația de a transporta deșeurile menajere la o distanță destul de mare, pentru a le depozita la groapa ecologică de la Bârcea Mare. Toate aceste provocări stau și în fața operatorului serviciilor de salubritate din orașul Petrila, EDIL SAL PREST SA. Directorul acestei societățiCItește mai departe


ATENȚIE! Se ia curentul în județul HUNEDOARA! Vezi unde!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E – Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Luni , 16 Iulie 2018 REEA 09:00 – 16:00 SIMERIA, G. Coşbuc, I. Creangă (parţial), Libertăţii (parţial), Teilor (parţial), A. Vlaicu (parţial), 1 Mai, Biscaria (parţial), Preot Nistor Socaciu (parţial), P. Rareş, Progresului (parţial), I.B. Deleanu 09:00 – 17:00 BÂRCEA MICĂ (parţial); CĂRPINIŞ (parţial); TÂMPA (parţial); FÂNTÂNA RECE; RENGHEȚ 09:00CItește mai departe


Campanie anti-drog în rândul tinerilor din Deva

Primăria Municipiului Deva în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara și Colegiul Tehnic ,,Transilvania” Deva vor lansa începând de luni, 16 iulie 2018, o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor din municipiul Deva. Conform unor studii naționale în rândul populației în ceea ce privește consumul de tutun, alcool și droguri, studii care au vizat și tinerii cu vârstă școlară, s-a constatat o creştere a consumului de droguri. Tentația tinerilor de a consuma droguri are mai multe motive: anturajul, stresul, alte situații legateCItește mai departe


Primarul orașului Uricani crede că Valea Jiului are nevoie de măsuri guvernamentale speciale de sprijin pentru a se putea dezvolta

Chiar dacă, în general, se declară optimist în ceea ce privește perspectivele de dezvoltare a comunității locale din orașul Uricani și, mai apoi, din întreaga Vale a Jiului, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu apreciază că, fără un sprijin concret și consistent din partea Guvernului României, lucrurile nu vor evolua prea repede. Din fericire, interesul Guvernului României pentru această zonă pare a fi, nu doar la nivel declarativ, unul important, fapt demonstrat și în aceste zile, de susținerea proiectului special pentru dezvoltarea Văii Jiului, la Comisia Europeană de la Bruxelles, deCItește mai departe


Apa Serv continuă derularea campaniei ”Mișcare și Atitudine”

Ploile din ultima perioadă au demonstrat, din nefericire, că atenționările făcute în mod repetat de către Apa Serv cu privire la modul în care sunt utilizate rețelele de canalizare, poate genera neplăceri și chiar probleme majore în funcționarea acestora. Așa cum s-a văzut, înfundarea cu diverse obiecte a conductelor de canalizare a condus la refularea acestora și, pe alocuri, la inundații pe arterele rutiere și chiar în cartierele de locuințe. Pentru a preîntâmpina astfel de situații, pe lângă activitățile de întreținere a rețelelor de canalizare, Apa Serv a derulat, șiCItește mai departe


Restricții de apă, LUNI la ANINOASA

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru luni, 16.07.2018 în oraşul: Aninoasa– între orele 8:00 – 12:00. Zona afectată: utilizatorii din zona intersecţiei străzii Livezeni cu strada Dănuţoni până la blocuri Iscroni şi cei de pe strada Cătăneşti; Motivul restricţiei: executare branşament la imobilul nr. 32 A, strada Cătăneşti. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]