Arestați preventiv pentru mai multe spargeri

Deși au 16 și 18 ani, doi adolescenți din Valea Jiului au devenit spaima  afaceriștilor din cauza numeroaselor spargeri pe care le-au comis. S-au ales cu nenumărate dosare penale și cum erau încolțiți în Valea Jiului, s-au mutat cu spargerile la Deva.
 
Polițiștii din Deva au reușit să pună mâna pe cei doi, un tânăr de 18 ani și prietena lui de 16 ani, aceștia fiind autorii unui furt comis în urmă cu câteva zile la o societate comercială. Hoții au intrat într-un vestiar al societății și au furat tot ce au găsit în gențile angajaților. ” Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către o femeie, din municipiul Deva, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a intrat în vestiarul de la locul său de muncă și a sustras mai multe sume de bani din poșeta sa, precum și din poșetele a două colege de serviciu.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat o minoră de 16 ani, din municipiul Lupeni, precum și un tânăr de 18 ani, tot din municipiul Lupeni, bănuiți de comiterea faptei”, precizează IPJ Hunedoara. Cei doi tineri M. Ganina Larisa și P. Isaac, ambii din Lupeni, au fost arestați preventiv de magistrații Judecătoriei Deva. Aceștia au atacat soluția instanței și urmează ca soarta lor să fie decisă de Tribunalul Hunedoara. Adolescenții au făcut ravagii în Valea Jiului și s-au ales cu dosare penale pentru nenumărate furturi. Minora a comis prima spargere la vârsta de 12 ani alături de complicele ei și au scăpat de fiecare dată de răspunderea penală.


(Următoarea știre) »