Ajutoare pentru familiile din zonele afectate de inundații din comuna Vața de Jos.

Instituţia Prefectului – judeţul Hunedoara, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Hunedoara și al Crucii Roșii Hunedoara, a distribuit astăzi ajutoare familiilor afectate de inundațiile din comuna Vața de Jos, din data de 31 iulie a.c.

Reprezentanții celor trei instituții au efectuat joi, 02 august, un transport de ajutoare constând în alimente (conserve, faină, orez, zahăr, paste făinoase, ulei), apă minerală și plată îmbuteliată, încălțăminte și îmbrăcăminte, produse de igienă personală și produse de curățenie, pături. Ajutoarele au fost donate primăriei Vața de Jos pentru a fi distribuite familiilor afectate. De asemenea, familia femeii de 70 de ani din satul Basarabasa care și-a pierdut viața după ce a fost surprinsă și luată de viitură în curtea sa a primit o donație în bani.

Menționăm că ajutoarele au fost donate de populația județului și de către societăți comerciale în cadrul campaniei de strângere de ajutoare desfășurată în perioada 16 – 27 iulie, campanie care și-a propus să vină în sprijinul persoanelor afectate de fenomenele meteorologice extreme din ultima perioadă.

Au donat bani, alimente și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte:

  • Locuitori ai municipiului Deva;
  • Magazinul Deichmann;
  • Magazinul NewYorker;
  • SEWS România – Deva;
  • Deva Gold S.A;
  • Ape minerale Boholt SRL;
  • CMI Dr Brănesc Smaranda.

Reamintim că în urma inundațiilor din data de 31 iulie a.c., din comuna Vaţa de Jos, localitățile Prăvăleni, Ciungani şi Basarabasa, torentul a pătruns în 120 de curți și beciuri și a luat mai multe autoturisme. Au fost afectate mai multe gospodării, anexe și terenuri agricole.

Hunedorenii care doresc să îi ajute în continuare pe semenii lor din zonele afectate de inundații, pot face noi donații la sediile Crucii Roșii.

Coordonatele centrelor pentru primirea donaţiilor sunt:

  1. DEVA – sediul Filialei de Cruce Roșie a Județului Hunedoara din Deva, Aleea Viitorului nr.4; program de colectare 08.00 – 18.00; tel. 0722 481934
  2. HUNEDOARA – sediul Subfilialei de Cruce Roșie Hunedoara din Hunedoara, Strada Brâncuși, Bloc X2, Etaj 1; program de colectare 10.00 – 16.00; tel. 0721 508162
  3. PETROȘANI – Strada Viitorului nr.5 (fosta grădiniță nr. 5); program de colectare 10.00 – 18.00; tel. 0765 733995
  4. HAȚEG – sediul Subfilialei de Cruce Roșie Hațeg, Str. Crișan nr.3; program de colectare 10.00 – 18.00; tel. 0768 050304
  5. ORĂȘTIE – sediul Subfilialei de Cruce Roșie Orăștie, Str. Gheorghe Lazăr nr.3; program de colectare 16.00 – 18.00; tel. 0741 219010
  6. VULCAN – sediul Subfilialei de Cruce Roșie Vulcan, Str. Nicolae Titulescu nr.34, Bloc 2, Scara 1, Ap.1; program de colectare; 15.00 – 18.00 tel. 0723 331654
  7. CĂLAN – sediul Subfilialei de Cruce Roșie Călan, Str. Aleea Romanilor, Bloc 3; program de colectare 16.00 -18.00; tel. 0764 111608

De asemenea, persoanele care doresc pot dona sume de bani în contul deschis de Crucea Roşie – filiala Hunedoara.

Donaţiile se pot face în contul Filialei de Cruce Roșie a județului Hunedoara – Deva RO97RNCB0160018384080001 deschis la Sucursala Băncii Comerciale Române – Deva cu mențiunea „pentru sinistrații din județele afectate de inundațiile din luna iulie 2018″

Biroul de Presă