Municipalitatea din Petroșani intră în era ”Smart City”

Conceptul ”Smart City” dezvoltat deja cu succes în mai multe orașe din România, ar putea fi implementat și în Valea Jiului, la Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi apreciază că, în scurt timp, și aici va fi pus în practică un proiect IT, prin intermediul căruia cetățenii vor putea accesa, direct de pe telefonul mobil, de pe tabletă, laptop sau computer, o aplicație cu diverse servicii publice oferite de administrația locală.

”Intenționăm să dezvoltăm o astfel de aplicație, pe două componente. Una, care se va numi PEDITEL va însemna practic existența unui centru medical permanent, unde 24 de ore din 24, un medic pediatru va oferi, prin telefon, o consultație primară în cazul unor probleme de sănătate ale copiilor, recomandând părinților măsuri de ajutor pentru o serie de afecțiuni sau recomandându-le acestora să apeleze la o consultație ori chiar să meargă în serviciul de Urgență, dacă situața impune acest lucru. O altă componentă a acestui program, care funcționează deja cu succes la Cluj Napoca, este legată de donarea de sânge. Astfel, toți donatorii de sînge vor fi cuprinși într-o bază de date și, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine de la Petroșani, vor fi anunțați imediat, printr-un mesaj, atunci când este nevoie de sânge dintr-o anumită grupă sanguină”, explică primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Evident pogramul de tip ”Smart City” pe care municipalitatea din Petroșani intenționează să îl adopte are și alte componente, nu doar cel de servicii medicale. Spre exemplu, în aplicație ar putea fi introdusă posibilitatea achitării online a tuturor taxelor și impozitelor locale, dar și accesarea diverselor servicii publice care sunt în competența Primărie.

Totodată, programul ar putea fi de un mare folos în gestionarea locurilor de parcare, mai ales că și la Petroșani, administrația locală studiază oportunitatea de a introduce în viitor sistemul de taxare pentru locurile de parcare, în mod special în zonele aglomerate din centrul orașului. ”Vedem că aproape în toate orașele din România, parcările sunt contra cost. Voi relua și eu discuțiile în Consiliul local pe acest subiect, pentru că eu cred că avem nevoie de un astfel de sistem pentru a gestiona mai bine locurile de parcare din zona de centru. Studiem acum și felul în care să putem introduce, în softul smart-city pentru Petroșani și o aplicație care să permită plata taxei pentru parcare, în sistem electronic, direct de pe mobil, în municipiul Petroșani”, a mai spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Deși la Petroșani un astfel de proiect care aduce serviciile publice în era electronică este abia în fază incipentă, succesul unor aplicații care sunt deja utilizate în localități precum Alba Iulia, Cluj Napoca sau Blaj, determină și autoritățile de la Petroșani să facă pași spre adoptarea cât mai grabnică a unui astfel de program.