Urmărit internațional prins de polițiști

Pe numele individului era emis un mandat european de arestare emis de autoritățile italiene.

Bărbatul dat în urmărire internațională a fost prins în urma unui filtru organizat de poliţiştii Biroului Poliţie Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva. Aceștia l-au oprit pentru control pe fugarul de 26 de ani, din judeţul Bacău și au constatat că pe numele său era un mandat european de arestare pentru comiterea unei infracţiuni cu violenţă.

Bărbatul, Spiridon Gheorghe, a fost predat poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu şi prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au dispus arestarea provizorie a suspectului.