Vești bune pentru turiști: Au început reducerile pe litoralul românesc

Vești bune pentru turiști: au început reducerile pe litoralul românesc, iar preţurile de cazare au scăzut cu până la 30%. Se consideră deja că vârful sezonului estival a trecut, chiar dacă temperaturile se menţin ridicate, iar hotelurile au toate camerele rezervate. O nouă serie de reduceri va avea loc după 1 septembrie.

Dacă în plin sezon o cameră dublă la un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia costa 580 de lei pe noapte, acum preţul a scăzut cu o sută de lei.

Elena Oprea, reprezentant hotel 4 stele: După 1 septembrie va fi încă o scădere cu aproximativ 100 de lei în minus, deci 380 de lei pe noapte.

La un hotel de 3 stele reducerile sunt de 20 la sută, comparativ cu preţurile din plin sezon. De exemplu, un apartament se închiria cu 622 de lei, iar acum noaptea de cazare va costa 500 de lei.

Iulian Tenie, director hotel 3 stele: Asta este prima tranşă de micşorare a tarifelor urmând ca cea de-a doua să intre în vigoare de la 1 septembrie când tarifele vor mai scădea cu încă 20 la sută.

Turist: Din punctul meu de vedere au fost rezonabile cel puţin pentru pachetul pe care l-am achiziţionat noi au fost OK.

Turist: Destul de accesibile. M-am aşteptat la altceva, mult mai ridicate, dar suntem mulţumiţi.

Turist: Mult mai OK. Cred că au scăzut, adică nu mai sunt chiar atât de mari ca în 15 august.

Agenţiile de turism spun că, până la sfârşitul lunii august, majoritatea hotelurilor au un grad de ocupare de sută la sută.

digi24.ro

[slideshow_deploy id=’36591′]