Amenzi de până la 100.000 lei pentru farmacii, din septembrie, dacă vând medicamente peste preţurile aprobate

Din 23 septembrie, farmaciile care practică prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de către Ministerul Sănătăţii vor risca sancţionarea cu amenzi de până la 100.000 lei și anularea autorizației de funcționare. Măsura este reglementată prin Ordonanța nr. 4/2018 pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial.

Mai exact, în Legea farmaciei nr. 266/2008 este introdus un nou articol potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și anularea autorizației de funcționare, următoarele fapte:

– eliberarea de medicamente de către unitatea farmaceutică în lipsa aprobării preţului de producător de către Ministerul Sănătății, în conformitate cu prevederile legale, cu excepția situației neaprobării prețului în termenul legal;

– practicarea de către unitățile farmaceutice a unor prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de către Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile art. 890 din Legea nr.95/2006.

O altă prevedere importantă nou introdusă se referă la sancţionarea lipsei farmacistului, respectiv a asistentului din farmacie/ drogherie. Această faptă va constitui contravenţie (dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune) şi se va sancţiona iniţial cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei. În cazul repetării abaterii în decurs de 3 ani de la aplicarea primei sancțiuni, se majorează amenda (de la 50.000 lei la 100.000 lei) și se anulează autorizația de funcționare.

De reţinut că, potrivit art. 15 din Legea nr. 266/008, farmacia comunitară funcționează numai în prezența cel puțin a unui farmacist, care își exercită personal profesia, neputând fi înlocuit de o persoană de o altă profesie. Regula se aplică şi în cazul drogheriei, care poate funcţiona numai în prezența a cel puțin unui asistent medical de farmacie sau a unui farmacist.

news.ro

[slideshow_deploy id=’19661′]