Care mai este acum salariu mediu net al unui angajat din sistemul bancar

Restructurarea sistemului bancar a continuat în pri­mul semestru (S1) din 2018 în ceea ce priveşte reţeaua te­ritorială, astfel că băncile care activează pe piaţa locală au ajuns să aibă la finele lunii iunie 4.529 de sucursale şi agenţii.

Pe de altă parte, băncile au trecut la recrutări, numărul salariaţilor urcând în S1/2018 cu 144 faţă de aceeaşi pe­rioadă a anului trecut, până la 55.425 de angajaţi, după cum reiese din datele transmise de Banca Naţională.

De la izbucnirea crizei economice se observă că 16.197 de salariaţi au plecat din sistem, scăderea fiind de 22,6%. De asemenea, 2.023 de unităţi bancare s-au închis în această perioadă, adică 30,9%.

În ciuda procesului de restructurare a unităţilor terito­ria­le, băncile au în continuare cheltuieli de funcţio­nare mari, în condiţiile în care numărul salariaţilor a crescut faţă de anul trecut, iar salariile au fost majorate.

Salariul mediu net din bănci era de 4.920/lună în primul semestru din 2018, în creştere cu circa 9% faţă de nivelul din S1 2017. În luna iunie, salariul net al bancherilor a urcat la 4.860 lei, potrivit datelor INS. Pe ansamblul întregului an 2017, salariul mediu din bănci era de 4.568 de lei net/lună, cu 7% peste nivelul din 2016.

Câştigul mediu net al bancherilor este aproape dublu faţă de salariul mediu net pe economie, care era în S1/2018 de 2.636 lei.

 zf.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]