Prins cu prada asupra sa

Un suspect de furt a fost prins de polițiștii hunedoreni după o urmărire ca în filme. Oamenii legii au pus mâna pe el și au descoperit că individul abia ce dăduse o nou spargere. „ În urma activităților desfășurate, poliţiştii Biroului Ordine Publică Hunedoara l-au depistat pe tânăr pe Aleea Câmpului, din Hunedoara, la scurt timp după comiterea ultimelor furturi. La vederea poliţiştilor, tânărul a încercat să fugă, fiind urmărit şi imobilizat de agenţii de poliţie.
         Cu ocazia controlului corporal, asupra celui în cauză, poliţiştii au găsit mai multe bunuri reclamate ca sustrase din locuințele unor hunedoreni.
         Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Municipiului  Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, precizează IPJ Hunedoara. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.