Sute de mii de români riscă să fie executați silit de Fisc, pentru plata unor datorii. Ce categorie este vizată

Sute de mii de români riscă să fie executați silit de Fisc pentru plata unor datorii, potrivit avocatul Gheorghe Piperea, care a precizat că vizați sunt cei care realizează venituri din activităţi independente şi din profesii liberale.

„Vorbim de circa 400 de mii de persoane – avocaţi, desigur, practicieni în insolvenţă, executori, notari, experţi contabili, evaluatori, consultanţi, medici, farmacişti, arhitecţi, instructori auto sau sportivi, ziarişti freelanceri – pe scurt, cam tot ceea ce înseamnă coloana vertebrală a societăţii, clasa de mijloc.

La care trebuie adăugaţi încă cca 600 de mii de salariaţi care au loc de muncă la aceşti independenţi, în curând falimentaţi de stat. Din 2013 până în prezent, fiscul român nu a făcut minimul efort de a calcula sumele anuale finale pe care persoanele care realizează venituri din activităţi independente le datorează cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate (CASS)”, a declarat Piperea.

Avocatul precizează că art 75 din Codul fiscal, care dispunea că deductibilitatea CASS se acordă de către Fisc la momentul emiterii Deciziei de regularizare a sănătăţii, a fost abrogat, de unde posibila concluzie că această cheltuială nu ar mai fi deductibilă, „ceea ce ar fi un dezastru”.

Concret, Codul Fiscal prevedea că angajatorul plăteşte concediul medical salariatului, urmând ca la regularizare, Casa de Sănătate sau, mai nou, Fiscul să-i deconteze cheltuiala

ziarulunirea.ro