Regal artistic dedicat dascălilor și seniorilor Lupeniului

Luna octombrie a debutat în municipiul Lupeni cu trei zile speciale în care, pe de o parte, seniorii comunității locale și, pe de altă parte dascălii de la unitățile de învățământ din localitate au fost în centrul atenției, în acțiunile organizate și anul acesta de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, pentru a marca Ziua Internațională a Vârstnicilor, respectiv Ziua Mondială a Educației.
Evenimentele s-au succedat într-un maraton artistic de excepție susținut pe scena Palatului Cultural din Lupeni de îndrăgita artistă Mirabela Dauer și mai tânărul, dar la fel de apreciatul artist Raoul. Aceștia au ridicat realmente publicul în picioare, cu melodii de neuitat din repertoriul muzicii ușoare românești, iar artiștii au fost răsplătiți cu ropote de aplauze binemeritate.
Pe scenă au urcat cu acest prilej și reprezentanții administrației publice locale. Asta deoarece primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță, a ținut în mod deosebit ca și în acest an familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie să fie felicitate în cadrul unui astfel de eveniment public.
Astfel, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor au fost premiate șapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie respectiv familiile: MUNTEAN Ion și Maria, SZATMARI Petru și Ecaterina, AFRENȚOAIE Constantin și Rodica, CSONTOS Mihaly și Ileana, ARDELEAN Vasile și Irina, CONDREA Alexandru și Ana, PRUNEA Pantelie și Marie.
Similar, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației au fost premiate patru cadre didactice ieșite la pensie în anl 2018, după 40 de ani petrecui în învățământ: DULEANȚU Elena, ELISCHER Hani Rodica, OȚOI Elena și OȚOI Vasile. Un  premiu de excelență i-a fost conferit și doamnei BALDOVIN Petronela, coordonatorul Cenaclului ”Pas cu Pas” din municipiul Lupeni, cea care cu răbdare și pricepere, se ocupă de copii talentați ai Lupeniului, în semn de mulțumire pentru rezultatele deosebite obținute cu aceștia.
Toți sărbătoriții acestor zile au fost au fost felicitați de primarul Lucian Resmeriță, împreună cu  consilierii locali ai municipiului Lupeni, dar și de senatorul Cristian Resmeriță, care a ținut să fie prezent în comunitatea din care face parte și cu prilejul acestor evenimente care ocupă un loc esențial în viața publică a acestei comunități. Dincolo de ”cadoul muzical” primit în dar anul acesta, seniorii și dascălii Lupeniului au avut posibilitatea de a sta la un pahar de vorbă și o cupă de șampanie, împreună cu toți invitații și cu organizatorii acestor evenimente, iar sărbătoriții au primit în plus frumoase buchete de flori dar și ciocolată.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță le mulțumește tuturor celor care au făcut posibile aceste trei zile frumoase petrecute la Sala Palatului Cultural Minerul împreună cu oameni deosebiți din municipiul Lupeni,  dar și artiștilor care au făcut ca, în cele patru recitaluri extraordinare susținute la Lupeni, să aducă antrenul, voia bună și bucuria în sufletele și în atitudinea oamenilor. Cu argumentul succesului acestor evenimente, edilii din Lupeni promit că, pe agenda culturală a adminstrației, vor figura și alte evenimente similare în perioada care urmează.

[slideshow_deploy id=’19661′]