Povestea icoanei din Peștera Bolii

Peştera Bolii este cu adevărat un loc de legendă, poveștile țesute în jurul obiectivului turistic de lângă Petroșani fiind fascinante pentru vizitatori. De la comorile ascunse de daci și apărate de năluci și până la o apariție misterioasă în stânca peșterii, toate îi poartă pe vizitatori într-un basm. Grija deosebită arătată obiectivului turistic de custodele Imre Szuhanek, iluminatul de efect ori evenimentele culturale organizate atrag vizitatori din întreaga țară ori chiar de peste hotare.

 

„Sunt nemumărat povești fascinante legate de Peștera Bolii, prea puțin puse în valoare. Noi, cei de la „Povestea Locurilor”, încercăm să le punem în lumină, să-i fascinăm pe cei care vizitează obiectivul turistic. Vrem să-i spunem turistului povestea Peșterii Bolii așa cum nimeni nu a mai spus-o. Prea puțini sunt cei care cunosc legenda Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe, chiar dacă au văzut imaginea, pentru că este ușor vizibilă pe pereții peșterii. Eu am aflat de aceasta în urma unei discuții purtată cu domnul Emil Părău și am descoperit că nu este cu adevărat valorificată. Dacă vrei să spui povestea locului, trebuie să te folosești de ceea ce ai la îndemână. La fel, inima din peșteră este ceva palpabil, o imagine pe care turistul poate să o și vadă iar povestea ei îi alimentează imaginația, îl va fascina”, explică Daniel Roșca de la „Povestea Locurilor”.

 

Rugăcinea Jupânesei

Una dintre legendele puse acum în valoare la Peștera Bolii spune că stăpâna pământurilor și a pădurilor din jurul Peșterii Bolii, zestre de la părinții săi bogați, o mândră domniță pe nume Jupăneasa, se roagă la incoana apărută pe stânca din peșteră. „Neînfricată, ca toți Geții, frumoasă dar și trufașă își dorea în taină ca iubitul ei chemat la luptă de Marele Lup Alb să se întoarcă acasă cât mai degrabă din războiul purtat cu dușmanii în zări îndepărtate. Coboară în Peșteră la icoana Sf. Fecioare Maria, apariție misterioasă în stâncă , rugându-se fierbinte, poate prea fierbinte, ca Sfânta să-i dea calea prin care să-l readucă acasă, cât mai repede, pe iubitul plecat la război. Fecioara Maria îi îndeplini dorința neînduplecată de a pleca în nemărginite zări, trasformând-o într-un pârâiaș cu unde cristaline ce curge vijelios la vale și își cheamă etern frumosul și viteazul său iubit”.



O altă legendă spune că în vremurile îndepărtate, se afla în preajma peșterii într-un conac, o familie bogată ce stăpânea pădurile și pământurile din zonă. Familia avea două fete. Cea mare de o frumusețe rară, cu ochi verzi ca verdele codrilor pe care-i colinda, dar prea mândră, trufașă și de multe ori rautăciosă, îndepărtând numeroșii pețitori mai săraci ce o voiau de soție. Fiica cea mică, mai puțin frumoasă, cu ochii albaștri, cu privirea blândă și caldă, era tristă, neîmpăcată, că nici un crai al locului nu o curta. Într-o iarnă geroasă, când peștera era îmbracată într-o mantie de brumă și țurțuri strălucitori de gheață, surorile s-au oprit în acest loc, iar când cea mică s-a întors, a strigat surprinsă de uimire: „Uite surioară inima întoarsă a peșterii!”. Fata cea mare s-a uitat trufașă și cu mândrie în glas a întrebat: „Inimă răsturnată, eu când mă mărit?”

În noaptea următoare fata cea mică a avut un vis. Cobora cu sora cea mare în peșteră într-o primăvară minunată, inundată de verdeață și flori. Ajunsă în fața inimii răsturnate din pântecele muntelui auzi o voce blândă si fermecătoare: „Fetelor, voi sunteți de mult de măritat, ceea ce vă doriți în taină. Dacă veți alege dintre pețitori după placul inimii voastre, veți fi măritate până la Nașterea Domnului. Opriți-vă o clipă de rugăciune la icoana Maicii Domnului din adâncul peșterii și la întoarcere rugați-vă pentru împlinirea visului vostru în strălucirea luminii inimii mele”. Mezina, uimită de viziune, a strigat spre bolta înaltă a peșterii: „Oare se va întâmpla această minune? „În acel moment o voce gravă și puternică, venită din străfundul muntelui i-a răspuns fetei: „Dacă voi veți alege miri după dorința inimii voastre, promisiunea zânei peșterii se va împlini. Dacă gerul și gheața avuției va stapâni inimile, veți rămâne nemăritate și triste până la adânci bătrâneți, trăind fără rost în această lume creată prin dragoste de Dumnezeu”. Cu inima deschisă și încrezătoare, fata cea mică a îngenunchiat în lumina inimii răsturnate rugându-se pentru împlinirea visului. Nu după mult timp a fost pețită de o mândrețe de flăcău și nunta de basm s-a împlinit.

 

Stindardul getic

Apariția misterioasă în stânca peșterii a imaginii Fecioarei Maria cu Pruncul (foto) în brațe este oarecum cunoscută. „Mai puțin cunoscut este faptul că dacă întorci această imagine rezultă o nouă ilustrație extrem de sugestivă – stindardul getic – lupul DRACO / DRACON (foto). Poate să fie o imagine sugestivă pentru perioada de tranzit de la prima religie monoteistă din lume la creștinism”, mai spune Roșca. Cert este că și în jurul „inimii” există o poveste puțin spusă. Se zice că înainte de războiul cu romanii, în munții sălbatici ce îl adăposteu pe Marele Zeu al Geților se afla un preot cu pletele și barba albe ca neaua. Credința, curajul și dârzenia lui erau cunoscute nu numai de oameni și de Zeul Zamolxis, ci și de fiarele pădurii cărora le cunoștea graiul trăind cu ele în bună înțelegere.

La îndemnul Marelui Zeu preotul acceptă cu bucurie transformarea în Marele Lup Alb devenind astfel conducătorul în luptă și în timp de pace a tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marelui Imperiu Getic. El, Marele Lup Alb, trebuia să vegheze la libertatea Geților și a pământurilor așteptând clipele în care Zamolxis îi va cere ca prin urletul său de luptă să adune haitele de lupi și stăpânii pământurilor, ca împreună, să înfrângă prin luptă și să alunge dușmanii ce râvneau la teritoriul lor.

Imperiul Getic este cunoscuț că fiind singurul popor care de la începuturi s-a rugat și a ascultat de o singură divinitate supremă – Marele Preot Zamolxis. Astfel misiunea de creștinizare a apostolului Sf. Andrei în „Tărâmurile lupilor” călăuzit de multe ori de însăși marele Lup Alb nu a avut nici un fel de piedici. De altfel, printre sihaștrii din Munții Carpați circulă o legendă potrivit căreia ultimul mare preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus și apoi pe apostolul Sf. Andrei. Ei vorbesc despre o „taină” a trecerii Geților la creștinism păstrată cu sfințenie de-a lungul timpului, transmisă de la un pusnic la altul ca expresie a continuității de credință pe aceste meleaguri.

Peştera Bolii se găseşte la câteva sute de metri de şoseaua Petroşani – Haţeg (DN 66) și este cu adevărat un obiectiv reprezentativ pentru Valea Jiului.

Sursa foto: „Povestea Locuril