Cercetătorii INSEMEX au efectuat un stagiu de pregătire în Silezia

O delegaţie formată din 8 cercetători ştiinţifici din domeniile care acoperă întreg spectrul de activitate al INCD INSEMEX Petroşani, au participat, în perioada 3-5 octombrie 2018, o la un stagiu de schimb de experiențe și bune practici cu specialiștii de la institutul omolog GIG (Institutul Central Minier) din Katowice, entitate de cercetare cu care INCD INSEMEX Petroşani are încheiat un acord de colaborare tehnico-ştiinţifică, semnat în anul 2015, pe durată nedeterminată.

Delegația din România a fost condusă de către dr. ing. George Artur GĂMAN, directorul general al INCD INEMEX Petroșani. Acesta a informat că discuţiile bilaterale din prima zi au avut loc la sediul Institutului Central Minier din Katowice, în sala de conferinţe “European Hall”, unde conducătorii INSEMEX şi GIG au prezentat activităţile CDI desfăşurate de institutele pe care le conduc, fiind purtate discuţii asupra similarităţii unor activităţi, precum şi a complementarităţii acestora, identificând nevoia clară de întărire şi extindere a relaţiei de cooperare pe viitor.

De asemenea, în cadrul acestei deplasări, cercetătorii INSEMEX au vizitat Centrul Silesian pentru Radioactivitatea Mediului din cadrul Institutului Central al Minier (GIG), precum şi laboratoarele de cercetare care sunt parte integrantă a Centrului Tehnologic pentru Cărbune Curat (Clean Coal Technology Centre – CCTC), fiind familiarizaţi cu principalele activităţi de cercetare desfăşurate în cadrul acestora.

”A doua zi de lucru a fost dedicată exclusiv vizitării laboratoarelor de cercetare ale GIG localizate în cadrul Minei Experimentale “Barbara” (Mikolov, Polonia), aceasta fiind una dintre cele mai importante facilități de cercetare din cadrul Institutului Central Minier – GIG, o locaţie unde poate fi efectuată o gamă largă de teste şi experimentări. Activităţile principale desfășurate în cadrul acestei facilități de cercetare vizează îmbunătăţirea securităţii și eliminarea prafului și gazelor periculoase din exploatările miniere de adâncimi mari. Cea de-a treia zi a întâlnirii a debutat în sala de conferinţe “European Hall” din cadrul GIG, prin discuţii şi dezbateri între experţii INSEMEX şi GIG asupra celor prezentate în cele două zile anterioare”, a declarat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX.

Acesta a mai precizat că , în urma discuţiilor purtate pe parcursul celor 3 zile ale stagiului de documentare, acordul de colaborare dintre cele două institute omoloage a fost actualizat şi semnat în încheierea vizitei de către cei doi directorii generali, Prof. dr. Stanislaw PRUSEK şi Dr. ing. George Artur GĂMAN, respectiv de către cei doi directori științifici, Prof. dr. Zbigniew LUBOSIK şi Dr. ing. Emilian GHICIOI.