Seminar privind educația incluzivă, la Vulcan

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), în parteneriat cu Primaria Municipiului Vulcan și Asociatia Down Valea Jiului organizează sâmbătă, 20 octombrie 2018, începând cu ora 10.00 seminarul de Educație Incluzivă intitulat ”Educăm fiecare copil. Împreună suntem o comunitate”.

Evenimentul va avea loc la sala Cinematografului Luceafarul din Vulcan.

Seminarul se adresează deopotrivă părinților de copii cu dizabilități, profesorilor și profesioniștilor în domeniu și urmărește promovarea unor competențe de bază în ceea ce privește educația incluzivă (tranziția de la școala tradițională la școala incluzivă, managementul clasei incluzive, elemente de psiho-pedagogie incluzivă), o serie de aspecte juridice privind dreptul la educație incluzivă al copiilor cu dizabilități și rolul părinților, al profesorilor și al comunității în crearea unui mediu primitor de dezvoltare a copiilor.

La finalul seminarului, participanților le vor fi eliberate adeverințe de participare cu menționarea ariilor tematice abordate.