“Bani de liceu” şi “Bursa profesională”, două contracte de finanţare din fonduri europene, încheiate de Ministerul Educaţiei. Şcolarii vor primi 250 de lei pe lună

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a semnat două contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane euro, care vizează proiectele “Bani de liceu” şi “Bursa profesională”. Elevii din familii cu venituri mici vor primi câte 250 de lei pe lună, dacă vor frecventa cursurile, iar cei din şcolile profesionale vor beneficia de o indemnizaţie lunară de 200 de lei.

MEN anunţa acest contract încheiat pentru programul „Bani de liceu”, cu o valoare de 31 milioane euro, va permite susţinerea şi continuarea acestui program şi va acoperi cheltuielile realizate sau estimate pentru perioada anilor şcolari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin.

Începând cu acest an şcolar, fiecare beneficiar al programului „Bani de liceu” va primi, lunar, pe întreaga durată a cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei, faţă de 180 lei lunar, suma primită anterior majorării.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexata de la 150 la 500 lei/membru de familie, urmare a corelării acestui plafon la situaţia economică actuală (salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).

În ceea ce priveşte contractul de finanţare semnat între Centrul Naţional pentru Dezvoltarea învăţământului Profesional şi Tehnic şi Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul „Bursa profesională”, acesta are o valoare de 83 milioane euro.

„Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul roman în cadrul programului, pentru perioada anilor şcolari 2015-2018, şi vor asigura continuarea acestuia în anii următori, în limita alocării financiare estimate din Programul Operaţional Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte”, au anunţat reprezentantii MEN.

Potrivit acestora, prin „Bursa profesională”, peste 80.000 de elevi din clasele IX-XI din învăţământul profesional, inclusiv învăţământul dual, vor fi stimulaţi să-şi continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural.

Bursa acordată în acest program, în valoare de 200 lei, se plăteşte tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinţilor lor, dar în anumite condiţii de frecvenţă, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educaţie şi formare profesională iniţială

portalinvatamant.ro