Primăria Orașului Călan face ANGAJĂRI

Primăria Orașului Călan, județul Hunedoara, organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef birou, gradul II – Biroul Cadastru – Fond Funciar.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginereşti, specializarea măsurători terestre şi cadastru;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 noiembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Oraşului Călan, cu sediul în oraşul Călan, str. Gării nr 1, judeţul Hunedoara, telefon 0254.730.223 sau 0254.732.954.

[slideshow_deploy id=’17636′]