Traficanți condamnați la închisoare

Doi arădeni și un hunedorean au fost condamnați de Tribunalul Hunedoara pentru trafic de droguri și deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Rețeaua a fost destructurată în urma unei acțiuni derulată la începutul anului.

Cei trei au fost săltați de polițiști în urma unei operațiuni derulată în februarie a.c., iar la percheziții au fost descoperite cantități de cannabis cât și cocaină. Dosarul instrumentat de procurori a ajuns la Tribunalul Hunedoara, iar cei trei au fost condamnați fără a-și recunoaște faptele.Astfel, F. Flaviu a primit 1 an şi 5 luni de închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc și 3 luni închisoare pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, însă pedeapasa i-a fost suspedată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Hunedoreanul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. T. Bogdan a primit 1 an şi 5 luni de închisoare cu suspendare. Este obligatsă presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Consiliului Local al Comunei Hălmagiu și/sau Consiliului Local al Comunei Hălmăgel. Al treilea inculpat, D. Dumitru, va ajunge într-un centru educativ pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Soluția instanței de fond nu este defintivă iar părțile din dosar o pot ataca cu apel. Judecătorii au mai dispus confiscarea unor bunuri și a unei sume de bani. Printre acestea anumite cantități de cocaină, caffeină ori cannabis, drogurile confiscate urmând să fie distruse.

[slideshow_deploy id=’24093′]



« (Știre anterioară)