Noua taxă auto: Guvernul analizează două variante – taxarea poluatorului la ITP sau prin impozitul anual

Noua taxă auto: Guvernul analizează două variante – taxarea poluatorului la ITP sau prin impozitul anual.

Noua „taxă auto” va fi achitată de anul următor în funcție de elemente care generează emisii de poluanți în atmosferă, respectiv capacitatea cilindrică, norma de poluare și emisiile de CO2.

Un grup de lucru format din reprezentanții mai multor ministere analizează însă, acum, două variante, care reintroduc indirect vechea taxă auto. Prima variantă presupune introducerea unei „componente de mediu” în taxa achitată periodic la ITP, în timp ce a doua variantă prevede includerea acestei componente în impozitul datorat pentru mijloace de transport, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.

Ambele cazuri sunt inspirate de practici din alte state UE, respectă principiul „poluatorul plătește” și sunt raportate la venitul mediu al românilor.

Taxa auto pentru autovehicule a fost introdusă în ianuarie 2007, fiind calculată în funcție de vechimea, tipul de catalizator și capacitatea cilindrică a mașinii. Taxa a fost modificată doi ani mai târziu de Guvern, valoarea fiind scăzută, pentru ca din ianuarie 2012, pe fondul protestelor de stradă, să fie suspendată până la finalul acelui an, iar cei care plătiseră deja urmau să își recupereze banii.

Cu 1 an înainte, Curtea Europeană de Justiție hotărâse că taxa de poluare este discriminatorie.

În martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu, iar taxa a fost calculată doar pe baza emisiilor de CO2, scrise în cartea de identitate a mașinii. La începutul anului 2017, timbrul de mediu a fost eliminat împreună cu celelalte 101 de taxe nefiscale.

Nevoia de a reintroduce un sistem de taxare a poluării este justificată acum de autorități prin creșterea numărului de autovehicule vechi poluante, înmatriculate în România, comparativ cu anii precedenți, în contextul eliminării timbrulul de mediu.

Ministerul Mediului argumentează majoritatea statelor UE implementează un mecanism de impunere a unor taxe/contribuții/impozite pentru prevenirea poluării provenite de la autovehicule, sub diferite forme, adaptate contextului social și legislativ propriu, cum ar fi: la momentul înmatriculării (prin taxa de înmatriculare), prin stabilirea unui impozit anual sau prin impunerea unei taxe anuale de circulație.

Acum, un document oficial relevă că în analiză sunt două variante.

„Referitor la stabilirea mecanismului de administrare a măsurii adoptate, în cadrul grupului de lucru s-au analizat mai multe variante, acestea luând în considerare elementele care generează emisii de poluanți în atmosferă, respectiv capacitatea cilindrică, norma de poluare și emisiile de CO2, precum și exemplele europene instituite în statele membre.

Variantele care sunt analizate în vederea modificării și completării legislației în vigoare sunt:

-cu privire la certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, prin introducerea componentei de mediu la taxarea ITP, în condițiile în care actuala reglementare, deși o include, nu o reglementează distinct și nu aplică principiul „poluatorul plătește”;

-modificarea impozitului pe mijloace de transport, prin introducerea componentei de mediu, aceasta urmând să conțină emisia de CO2, norma de poluare, tipul de combustibil folosit, capacitatea cilindrică (și eventual vechimea autovehiculului).

La stabilirea valorilor aferente noii măsuri, se va ține cont de elementele prezentate anterior, adoptarea acesteia ținând cont, pe de o parte, de veniturile medii naționale ale cetățenilor, iar, pe de altă parte, de respectarea legislaței comunitare în domeniu, în sensul stimulării achiziționării de autovehicule noi, mai puțin poluante, în detrimentul celor vechi, cu grad mare de poluare”, arată documentul.

Stabilirea valorii noii taxe auto în funcție de veniturile medii ale românilor ar putea însemna că taxa nu va fi stabilită la un nivel foarte ridicat sau că va fi ajustată anual și va crește concomitent cu veniturile populației, așa cum este cazul amenzilor, care sunt stabilite în funcție de salariul minim.

profit.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]